MĂLĂIER, mălăieri, s. m. (Înv.) Persoană care se ocupa cu negoțul de mălai (1). ♦ Negustor ambulant care își purta marfa în căruță și care primea plata în natură. – Mălai + suf. -ar.

mălăier sm [At: (a. 1826) DOC. EC. 375 / Pl: ~i / E: mălai + -er] (Înv) 1 Persoană care se ocupă cu negoțul făinii de porumb. 2 (Pex) Negustor ambulant care își purta marfa în căruță și primea plata în natură. 3 (Trs; dep) Om lipsit de energie, molatic Si: papă-lapte.

MĂLĂIER, mălăieri, s. m. (Rar) Persoană care se ocupa cu negoțul cu mălai (1). ♦ Negustor ambulant care își purta marfa în căruță și care primea plata în natură. – Mălai + suf. -ar.

MĂLĂIER, mălăieri, s. m. (Neobișnuit) Căruțaș. Țăranul care cumpără peștele de la căruțașii ce umblă prin sate, așa-zișii mălăieri... plătește cu mult mai scump decît dacă l-ar lua de la o prăvălie. ANTIPA, P. 722.

mălăier (înv.) s. m., pl. mălăieri

mălăier (înv.) s. m., pl. mălăieri

mălăier s. m., pl. mălăieri

MĂLĂIÉR s. m. 1. Persoană care se ocupa cu negoțul făinii de porumb ; p. e x t. negustoi ambulant care își purta marfa în căruță și primea plata în natură. În vreme de secetă si fie brutarii volnici a măcina zahereaua cea trebuincioasă. . . poprindu-să făinarii și mălăierii (a. 1 826). DOC. EC. 375, cf. POLIZU, BARCIANU. Țăranul. . . cumpără peștele de la căruțașii ce umblă prin sate, așa-zișii mălăieri – plătindu-í în naturalii. ANTIPA, P. 722, cf. 735, 741, NOM. PROF. 61. Se rostogolise fata mălăierului de pe gard, lovită în frunte de piatra țigăncii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 17. 2. (Prin nordul Transilv.) Epitet dat unui om lipsit de energie, molatic ; papă-lapte. Cf. BRAN, S., VAIDA. - Pl.: mălăieri. – Mălai + suf. -er.