2 intrări

7 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

măhăi vi [At: VARLAAM, ap. HEM 1008 / Pzi: ~esc / E: slv махати] 1 (Înv) A face semne cu mâna. 2 (Înv) A vorbi prin semne. 3 (Îrg) A amenința cu degetul. 4 (Mar; Buc) A lovi cu sabia. 5 (Mar; Buc) A lovi cu putere.

MĂHĂI vb. (Mold.) A face semne (cu mîna). Cînd vor să-și facă cruce, numai cît măhăiesc cu mîna, cum are amăgi oarece. VARLAAM. Răul cine-mi vor să nu zîmbască Și cu ochii să nu măhăiască. DOSOFTEI,. PS. ♦ A amenința. Omul cela, ce-l îngrozeaște să-l ucidă, face seamne în toate fealiurile și-i măhăiaște (a m e n i n ț a MUNT.) și aduce sâ-l lovască. PRAV. Etimologie: sl. mahati.

măhăĭésc v. intr. (cp. cu mătăhăĭesc). Cod. Vor. Mișc, fac semn: măhăĭ cu mîna.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

măhăí (-ăiésc, -ít), vb. – A gesticula, a face semne. Sl. machati (Cihac, II, 182; Tiktin). Sec. XVI, înv.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

măhăí, măhăiésc, vb. IV (înv.) a mișca, a face un semn.

măhăí, măhăiesc, vb. tranz. – (reg.) 1. A aplica, a lovi, a da; a lovi cu sabia încordându-se din puteri (Țiplea, 1906; Papahagi, 1925). 2. A se preface, a se pregăti: „O dzâs așe de tri ori și s-o măhăit s-arunce cocoana-n cuptior” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 116; Bârsana). – Din sl. machati (Cihac, Tiktin, cf. DER).

măhăí, măhăiesc, vb. tranz. – A aplica, a lovi, a da din greu; a lovi cu sabia încordându-se din puteri (Țiplea 1906; Papahagi 1925). – Din sl. majati (MDA).

Intrare: măhăire
măhăire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măhăire
  • măhăirea
plural
  • măhăiri
  • măhăirile
genitiv-dativ singular
  • măhăiri
  • măhăirii
plural
  • măhăiri
  • măhăirilor
vocativ singular
plural
Intrare: măhăi
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • măhăi
  • măhăire
  • măhăit
  • măhăitu‑
  • măhăind
  • măhăindu‑
singular plural
  • măhăiește
  • măhăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • măhăiesc
(să)
  • măhăiesc
  • măhăiam
  • măhăii
  • măhăisem
a II-a (tu)
  • măhăiești
(să)
  • măhăiești
  • măhăiai
  • măhăiși
  • măhăiseși
a III-a (el, ea)
  • măhăiește
(să)
  • măhăiască
  • măhăia
  • măhăi
  • măhăise
plural I (noi)
  • măhăim
(să)
  • măhăim
  • măhăiam
  • măhăirăm
  • măhăiserăm
  • măhăisem
a II-a (voi)
  • măhăiți
(să)
  • măhăiți
  • măhăiați
  • măhăirăți
  • măhăiserăți
  • măhăiseți
a III-a (ei, ele)
  • măhăiesc
(să)
  • măhăiască
  • măhăiau
  • măhăi
  • măhăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)