măhăi, măhăiesc, vb. tranz. – (reg.) 1. A aplica, a lovi, a da; a lovi cu sabia încordându-se din puteri (Țiplea, 1906; Papahagi, 1925). 2. A se preface, a se pregăti: „O dzâs așe de tri ori și s-o măhăit s-arunce cocoana-n cuptior” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 116; Bârsana). – Din sl. machati (Cihac, Tiktin, cf. DER).