11 definiții pentru măcinătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂCINĂTÚRĂ, măcinături, s. f. 1. Măcinare. ♦ (Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măciniș. 2. Pământ ros de ape; mâncătură, surpătură. – Măcinat2 + suf. -ură.

măcinătu sf [At: (a. 1852) URICARIUL, III, 249/19 / Pl: ~ri / E: măcinat2 + -ură] 1 (Asr) Măcinare (1). 2 (Ccr) Măciniș (10). 3 (Ccr) Resturi de cereale. 4 Produs al erodării, al surpării unui teren sub acțiunea agenților fizici Si: mâncătură (4), surpătură Vz eroziune.

MĂCINĂTÚRĂ, măcinături, s. f. (Rar) 1. Măcinare. ♦ (Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măciniș. 2. Pământ ros de ape; mâncătură, surpătură. – Măcinat2 + suf. -ură.

MĂCINĂTÚRĂ, măcinături, s. f. 1. Produs obținut prin măcinare; făină. ♦ Resturi de grăunțe fărîmițate. 2. Pămînt fărîmițat, rezultat al eroziunii și ruperii malurilor unui rîu cînd vin apele mari. Măcinătura malurilor.

măcinătúră f., pl. ĭ. Lucru măcinat, curătură, gozurĭ, resturĭ de cereale.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

măcinătúră s. f., g.-d. art. măcinătúrii; pl. măcinătúri

măcinătúră s. f., g.-d. art. măcinătúrii; pl. măcinătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂCINĂTÚRĂ s. mâncătură, rosătură. (O ~ adâncă în mal.)

MĂCINĂTÚRĂ s. v. măcinare, măcinat, măciniș.

MĂCINĂTU s. mîncătură, rosătură. (O ~ adîncă în mal.)

măcinătu s. v. MĂCINARE. MĂCINAT. MĂCINIȘ.

Intrare: măcinătură
măcinătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măcinătu
  • măcinătura
plural
  • măcinături
  • măcinăturile
genitiv-dativ singular
  • măcinături
  • măcinăturii
plural
  • măcinături
  • măcinăturilor
vocativ singular
plural

măcinătură

etimologie:

  • Măcinat + sufix -ură.
    surse: DEX '09 DEX '98