mânzat, ~ă [At: BUL. COM. IST. 1, 223 / V: (reg) măn~ / Pl: ~ați, ~e / E: cf alb m(ë)zat] 1 sm, (rar) sf Vițel a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. 2-3 sm, am (Pop; gmț) (Bărbat) necăsătorit. 4 sf (Reg) Vacă cu vițel de un an. 5 sf (Reg) Mânzare (1). 6-7 sf (Reg) (Juncă sau) vacă stearpă Vz mânzare (4-5). 8-9 sf, a (Reg) (Oaie) stearpă. 10 sn (Reg) Câmp rămas necosit. 11 a (Reg; îs) Fân ~ Otavă. 12 a (Reg; îs) Iarbă ~ Iarbă îmbătrânită. 13 sms Carne de mânzat (1).

MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat.

MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat.

MÂNZÁT ~ți m. Vițel înțărcat (a cărui vârstă poate fi de la câteva luni până la doi ani). /cf. alb. mëzat

mânzat m. vițel de un an.

MÎNZÁT, mînzați s. m. Vițel înțărcat (pînă îa un an). Veneau... cu cefile lor ca de mînzați. PREDA, Î. 85. Ciocoii mi-au luat boii Și mînzatul, ipistatul. TEODORESCU, P. P. 332. ◊ (Adjectival) Vițăl mînzat. ȘEZ. III 55.

MÎNZÁTĂ, mînzate, s. f. Vițea înțărcată (pînă la un an). Mimatele... la un loc, mînzații și gonitorii la altul. I. IONESCU, D. 370.

MÂNZÁTĂ ~e f. Vițică înțărcată (a cărei vârstă poate fi de la câteva luni până la doi ani). /cf. alb. mëzat

mînzát, -ă s. (d. mînz; alb. măzat). Vițel saŭ vițea în etate de vre-un an. V. junc.

mânzát s. m., pl. mânzáți

mânzát s. m., pl. mânzáți

mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte

mânzátă s. f., pl. mânzáte

MÂNZÁT s. (ZOOL.) junc, (Transilv. și Maram.) tuluc. (Carne de ~.)

MÂNZÁTĂ s. v. mânzare.

MÎNZAT s. (ZOOL.) junc, (Transilv. și Maram.) tuluc. (Carne de ~.)

mînzată s. v. MÎNZARE.

mânzát, s.m., f. – (zool.) Vițel sau vițea (înțărcat) până la doi ani; tuluc: „Zadiile-mpăturate / Nu mi le-oi stropi cu lapte, / Că ți-s vacile mânzate” (Bilțiu, 2006: 228). ♦ (top.) Mânzata, toponim în Oarța de Sus, descoperire arheologică, epoca bronzului. ♦ (onom.) Mănzat, Mânzat, Mânziuc, Mânzuc, nume de familie (56 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Cf. alb. mëzat (Scriban, DEX, MDA); din mânz (cuv. autohton, cf. alb. mës) + suf. -at.

mânzátă, -e, s.f. – Vacă fără vițel de lapte. Mânzata, toponim în Oarța de Sus-Codru, descoperire arheologică, epoca bronzului. – Cuvânt autohton, cf. alb. mëzat.

mânzat s. n. sg. (er.) fete; femei tinere.