2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mânător [At: JIPESCU, ap. CADE / V: mâitor sm / Pl: ~i / E: mână1 + -(ă)tor] 1 sm (Pop) Persoană care mână animalele la pășune, la plug etc. 2 sm (Spc) Băiat care mână vitele Si: pogonici. 3 a (Reg; îs) Câine ~ Câine trimis să adune oile. 4 a (Reg; îas) Câine de vânătoare, care adulmecă și urmărește vânatul. 5 sm (Mun) Barcagiu. 6 sm (Mar; Buc) Poteraș. 7 sm (Reg) Pețitor.

MÂNĂTÓR, -OÁRE, mânători, -oare, s. m. și f. Persoană care mână vitele; cioban care dă oile la strungă; strungar. ◊ (Adjectival) Câine mânător = câine de vânătoare care adulmecă și urmărește vânatul. – Din mâna + suf. -(ă)tor.

mânător m. cel ce mână cai, oi, etc,

MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Mînătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînător = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri

mânătór s. m., pl. mânătóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÂNĂTÓR s. v. pețitor, strungar.

MÎNĂTOR s. bătăiaș, gonaci, gonaș, hăitaș, (reg.) ciocănaș, hăitar, (prin Mold.) botaș. (~ la o vînătoare.)

Intrare: mânător (adj.)
mânător2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânător
  • mânătorul
  • mânătoru‑
  • mânătoare
  • mânătoarea
plural
  • mânători
  • mânătorii
  • mânătoare
  • mânătoarele
genitiv-dativ singular
  • mânător
  • mânătorului
  • mânătoare
  • mânătoarei
plural
  • mânători
  • mânătorilor
  • mânătoare
  • mânătoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: mânător (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânător
  • mânătorul
  • mânătoru‑
plural
  • mânători
  • mânătorii
genitiv-dativ singular
  • mânător
  • mânătorului
plural
  • mânători
  • mânătorilor
vocativ singular
  • mânătorule
plural
  • mânătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mânător, -oare mânătoare

  • 1. (Persoană) care mână vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mâncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci.
    exemple
    • Dar aseară, pe-nserat... Mînătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Câine mânător = câine de vânătoare care adulmecă și urmărește vânatul.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • mâna + sufix -(ă)tor.
    surse: DLRM