mâglisi [At: MOXA, 381/23 /V: măng-, mag-, mig-, migliși, miclisi, migrisi / Pzi: ~esc / E: ns cf mâglă³] (Mun) 1-2 vtrp A (se) amăgi cu laude. 3 vt A măguli. 4 vr (D. câini; îf migrisi) A se gudura.

maglisi v vz măglisi

miclisi v vz mâglisi

miglisi v vz mâglisi

miglisi v vz mâglisi

migliși v vz mâglisi

migrisi v vz mâglisi

MÎGLISÍ, mîglisesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A linguși pe cineva spre a-l înșela; a amăgi, a păcăli. Eu nu te voi mîglisi de loc cu făgăduieli că o să dai numai și numai preste plăceri. ISPIRESCU, U. 23. S-a luat cu binișorul pe lîngă el; a-nceput să-l mîngiie și să-l mîglisească. CARAGIALE, O. III 37.

măglisésc v. tr. (cp. cu pol. machlowac, a amăgi, deși pare ngr.). Vest. Moxa. Amăgesc, înșel. – Azĭ (mîgl-): l-a mîglisit și l-a șutulit și l-a dus la tribunal de ĭ-a făcut o hîrtie (Br.-Voin. VR. 1907, 8, 220). La Stam. 331 mînglășitură, amăgitură.

mîglisésc, mînglășitúră, V. măglisesc.

mâglisi (a ~) (reg.) (desp. mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisesc, 3 sg. mâglisește, imperf. 1 mâgliseam; conj. prez. 1 sg. să mâglisesc, 3 să mâglisească

mâglisi (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisesc, imperf. 3 sg. mâglisea; conj. prez. 3 să mâglisească

mâglisí vb. (sil -gli-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 sg. și pl. mâgliseáscă

MÂGLISÍ vb. v. ademeni, amăgi, flata, încânta, înșela, linguși, măguli, minți, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.

mîglisi vb. v. ADEMENI. AMĂGI. FLATA. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. LINGUȘI. MĂGULI. MINȚI. MOMI. PĂCĂLI. PROSTI. PURTA. TRIȘA.

miglisí (miglișí), miglisésc (miglișésc), vb. IV (reg.) V. mâglisí.

MAGLISÍ vb. IV v. mîglisi.

MICLISÍ vb. IV v. mîglisi.

MIGLISÍ vb. IV v. mîglisi.

MIGLIȘÍ vb. IV v. mîglisi.

MIGRISI vb. IV v. mîglisi.

MÎGLISI vb. IV. Tranz. (Munt.) A înșela (cu promisiuni, cu laude), a amăgi; a măguli, a linguși. Se apropiară d-insul nește arumitori hitleani și-l mîglisiră de-și goni pre muma-sá împărăteasa de la dinsu. MOXA, 381/23. Limba cea deslușită și dulce mîngîie și mîglisește pe om. PISCUPESCU, O. 171/15. Începu a se preface și a mîglisi pe pescar. GORJAN, H. I, 45/19. A-nceput să-l mîngîie și să-l mîgliseascâ. CARAGIALE, S. N. 34. Eu nu te voi mîglisi de loc cu făgăduieli. ISPIRESCU, U. 23. Se lăsă să fie măglisit. id. L. 280,. cf. 219, 324. Pe lîngă fată să da, Cu vorba o mîglisea. PĂSCULESCU, L, P. 263. Miglisește cu vorba pe turturică. RĂDULESCU-CODIN, Î. 16, cf. ALR I 1 454/856. ◊ R e f l. pas. Lumea se mîglisește Cu feluri de religii, I. VĂCĂRESCUL, P. 47/7. ♦ R e f l. (Despre cîini, în forma migrisi) A se gudura (Albești-Cîmpulung). ALR I 1 153/770. - Prez. ind.: mîglisesc. - Și: mănglisi (DR. IV, 1 264), maglisí (PONTBRIANT, D., BARCIANU), miglisi, miglișí (MAT. DIALECT, I, 231), miclisí (GR. S. V, 45), migrisi vb. IV. – Etimologia necunoscută. Cf. m î g l ă³.