Definiția cu ID-ul 1330416:

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MÎGLISI vb. IV. Tranz. (Munt.) A înșela (cu promisiuni, cu laude), a amăgi; a măguli, a linguși. Se apropiară d-insul nește arumitori hitleani și-l mîglisiră de-și goni pre muma-sá împărăteasa de la dinsu. MOXA, 381/23. Limba cea deslușită și dulce mîngîie și mîglisește pe om. PISCUPESCU, O. 171/15. Începu a se preface și a mîglisi pe pescar. GORJAN, H. I, 45/19. A-nceput să-l mîngîie și să-l mîgliseascâ. CARAGIALE, S. N. 34. Eu nu te voi mîglisi de loc cu făgăduieli. ISPIRESCU, U. 23. Se lăsă să fie măglisit. id. L. 280,. cf. 219, 324. Pe lîngă fată să da, Cu vorba o mîglisea. PĂSCULESCU, L, P. 263. Miglisește cu vorba pe turturică. RĂDULESCU-CODIN, Î. 16, cf. ALR I 1 454/856. ◊ R e f l. pas. Lumea se mîglisește Cu feluri de religii, I. VĂCĂRESCUL, P. 47/7. ♦ R e f l. (Despre cîini, în forma migrisi) A se gudura (Albești-Cîmpulung). ALR I 1 153/770. - Prez. ind.: mîglisesc. - Și: mănglisi (DR. IV, 1 264), maglisí (PONTBRIANT, D., BARCIANU), miglisi, miglișí (MAT. DIALECT, I, 231), miclisí (GR. S. V, 45), migrisi vb. IV. – Etimologia necunoscută. Cf. m î g l ă3.