14 definiții pentru luteranism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LUTERANÍSM s. n. Doctrină a protestantismului german, întemeiată în sec. XVI de Martin Luther, care consideră esențială pentru mântuire numai credința și proclamă autoritatea exclusivă a Bibliei, recunoscând numai două Taine: Botezul și Împărtășania. – Din fr. luthéranisme.

luteranism sms [At: DLR ms / E: fr luthéranisme] Doctrină a protestantismului german, întemeiată în sec. XVI de Martin Luther, care consideră esențială pentru mântuire credința și nu cultul religios, pe care l-a simplificat.

LUTERANÍSM s. n. Doctrină a protestantismului german, întemeiată în sec. XVI de Martin Luther, care consideră esențială pentru mântuire credința și nu cultul religios, pe care l-a simplificat. – Din fr. luthéranisme.

LUTERANÍSM s. n. Cult creștin reformat, întemeiat în secolul al XVI-lea de Martin Luther. V. protestantism.

LUTERANÍSM s.n. Denumire generală a confesiunii religioase creștine separate de catolicism prin reformele din sec. XVI. V. protestantism. [< fr. luthéranisme, cf. Luther – reformator al bisericii creștine din Germania în sec. XVI].

LUTERANÍSM s. n. doctrină a protestantismului german, întemeiată de Martin Luther, care consideră esențială pentru „mântuire” credința și nu cultul religios, pe care l-a simplificat. (< fr. luthéranisme)

LUTERANÍSM n. Doctrină a protestantismului german întemeiată de Martin Luther, care pune accentul pe credință și nu pe cultul religios, pe care l-a simplificat. /<fr. luthéranisme

luteranism n. doctrina lui Luther, devenită confesiunea luteranilor: luteranismul se mai numește și protestantism.

*luteranízm n. Doctrina luĭ Luther, protestantizm.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

luteranísm s. n. Doctrina protestantismului german, fundată de Luther și sintetizată în Confesiunea de la Augsburg (1530). Proclamă ca esențiale pentru mântuire numai credința, fără a fi nevoie de fapte bune, și autoritatea exclusivă a Bisericii. Respinge Tradiția, ierarhia bisericească, cultul sfinților, al icoanelor și al morților, postul, monahismul, celibatul preoților ș.a. Dintre sfintele taine recunoaște numai botezul și euharistia, iar cultul este redus la predică, precedată și urmată de rugăciuni rostite de pastori. Luteranismul a pătruns și în Transilvania în sec. 16, unde a fost însușit de germani și șvabi. Se numește și Biserica evanghelică. – Din fr. luthéranisme.

LUTERANÍSM (< fr.; {s} Luther) s. n. Doctrina protestantismului german, fundată de M. Luther în culegerea sa de scrieri din 1580 – „Liber concordiae”, și sintetizată în Confesiunea de la Augsburg (1530). Consideră esențial pentru mântuire credința și nu cultul religios, pe care l-a simplificat. Proclamă autoritatea exclusivă a Bibliei, respinge tradiția sacră și recunoaște numai două taine: botezul și împărtășania. Inițial a fost introdus ca religie de stat în țările scandinave și în Prusia. Azi numeroase comunități luterane se află în vestul S.U.A. și în unele regiuni din Asia. Din 1947, a fost fundată Federația Luterană Mondială.

Intrare: luteranism
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • luteranism
  • luteranismul
  • luteranismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • luteranism
  • luteranismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

luteranism

  • 1. Doctrină a protestantismului german, întemeiată în secolul XVI de Martin Luther, care consideră esențială pentru mântuire numai credința și proclamă autoritatea exclusivă a Bibliei, recunoscând numai două Taine: Botezul și Împărtășania.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: