13 definiții pentru lustrin lustrină


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LUSTRÍN s. n. Țesătură subțire de mătase (naturală sau artificială) sau de bumbac, având un luciu specific. [Var.: lustrínă s. f.] – Din fr. lustrine, it. lustrino.

LUSTRÍN s. n. Țesătură subțire de mătase (naturală sau artificială) sau de bumbac, având un luciu specific. [Var.: lustrínă s. f.] – Din fr. lustrine, it. lustrino.

lustrin sn [At: DLR ms / V: sf / E: fr lustrine, it lustrino] Țesătură de mătase sau de bumbac folosită mai ales la căptușitul hainelor.

LUSTRÍN, lustrine, s. n. Țesătură subțire de bumbac sau de mătase, avînd un luciu specific. Ție ți-a plăcut să trăiești comod: ore fixe și mînicuțe de lustrin. BARANGA, I 154. Bărbatul corpolent din cale-afară, cu haina de lustrin neagră și cu vesta albă bombată. C. PETRESCU, C. V. 18. Cei doi... clănțăneau din dinți, învălindu-se în niște caftane rupte de lustrin. CONTEMPORANUL, III 820. – Pl. și: (m.) lustrini (I. IONESCU, D. 508). – Variantă: lustrínă s. f.

LUSTRÍN s.n. Țesătură fină de mătase sau de bumbac, cu un luciu special. [Var. lustrină s.f. / < fr. lustrine].

LUSTRÍN s. n. țesătură fină de mătase sau de bumbac, cu un luciu special. (< fr. lustrine)

LUSTRÍNĂ s. f. v. lustrin.

LUSTRÍNĂ s.f. v. lustrin.

lustrină f. stofă cu lustru de căptușit sau pentru haine de vară.

*lustrínă f., pl. e (fr. lustrine, d. it. lustrino, o stofă care s’a făcut maĭ întîĭ la Genova, d. lustro, lustru). Un fel de stofă supțire cu lustru ca și alpaca.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

lustrínă s. f., pl. lustríne[1]

  1. Var. lustrin LauraGellner
Intrare: lustrin
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lustrin
  • lustrinul
  • lustrinu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • lustrin
  • lustrinului
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lustri
  • lustrina
plural
genitiv-dativ singular
  • lustrine
  • lustrinei
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

lustrin lustrină

  • 1. Țesătură subțire de mătase (naturală sau artificială) sau de bumbac, având un luciu specific.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • Ție ți-a plăcut să trăiești comod: ore fixe și mînicuțe de lustrin. BARANGA, I 154.
      surse: DLRLC
    • Bărbatul corpolent din cale-afară, cu haina de lustrin neagră și cu vesta albă bombată. C. PETRESCU, C. V. 18.
      surse: DLRLC
    • Cei doi... clănțăneau din dinți, învălindu-se în niște caftane rupte de lustrin. CONTEMPORANUL, III 820.
      surse: DLRLC

etimologie: