10 definiții pentru luptător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LUPTĂTÓR, -OÁRE, luptători, -oare, s. m. și f. Persoană care (se) luptă; combatant, militant. ♦ (La m.) Sportiv care practică luptele (libere sau clasice). – Lupta + suf. -ător.

LUPTĂTÓR, -OÁRE, luptători, -oare, s. m. și f. Persoană care (se) luptă; combatant, militant. ♦ (La m.) Sportiv care practică luptele (libere sau clasice). – Lupta + suf. -ător.

luptător, ~oare [At: DEX / Pl: ~i, ~oare / E: luptă + -ător] 1-4 smf, a (Persoană) care (se) luptă (1-2) Si: combatant, militant, (rar) luptaș (1-2). 5 sm Sportiv care practică luptele libere sau clasice. 6-7 smf, a (Fig) (Persoană) care depune eforturi fizice și intelectuale pentru a realiza ceva. 8-9 smf, a (Pex) (Persoană) care nu se dă bătută.

LUPTĂTÓR, -OÁRE, luptători, -oare, s. m. și f. Cel care (se) luptă. Logica luptătorului e condiționată de scopul pe care-l urmărește. IBRĂILEANU, SP. CR. 98. Nimic nu-i mai de rîs ca plînsul În ochii unui luptător. COȘBUC, P. I 194. ♦ (Sport) Atlet care practică luptele (1).

LUPTĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Persoană care luptă; om care se află în luptă; combatant. ~ pentru pace. 2) Sportiv care practică luptele (libere sau clasice). ~ de categorie grea. /a lupta + suf. ~ător

luptătór, -oáre adj. și s. Care se luptă. V. campion.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

luptătór s. m., pl. luptătóri

luptătór s. m., pl. luptătóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LUPTĂTÓR s. (MIL.) 1. războinic, (reg.) luptaș, (înv.) boinic, războitor, săgar. (~ încercat în bătălii.) 2. v. combatant.

LUPTĂTOR s. (MIL.) 1. războinic, (reg.) luptaș, (înv.) boinic, războitor, săgar. (~ încercat în bătălii.) 2. combatant. (Asociația foștilor ~i.)

Intrare: luptător
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • luptător
  • luptătorul
  • luptătoru‑
plural
  • luptători
  • luptătorii
genitiv-dativ singular
  • luptător
  • luptătorului
plural
  • luptători
  • luptătorilor
vocativ singular
  • luptătorule
plural
  • luptătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

luptător, -oare luptătoare

  • 1. Persoană care (se) luptă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: combatant, -ă militant, -ă attach_file 2 exemple
    exemple
    • Logica luptătorului e condiționată de scopul pe care-l urmărește. IBRĂILEANU, SP. CR. 98.
      surse: DLRLC
    • Nimic nu-i mai de rîs ca plînsul În ochii unui luptător. COȘBUC, P. I 194.
      surse: DLRLC
    • 1.1. masculin Sportiv care practică luptele (libere sau clasice).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Lupta + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09