luminător¹ sn vz luminator

luminător², ~oare [At: PSALT. (1651), ap. GCR I, 154/20 / V: (înv) ~iu a / Pl: ~i, ~oare / E: lumina + -tor] 1 a Care luminează (1). 2 sf (Bis; înv; îs) Lumina cea în trei ~toare Sfânta Treime. 3 smf (Fig) Persoană care învață, călăuzește etc.

LUMINĂTOR², -OARE, luminători, -oare, adj. Care luminează, care emite lumină (I 1). Acest foc s-a făcut repede călduros și luminător. MACEDONSKI, O. IV 115. Lumină luminătoare, Răsai mai strălucitoare! SEVASTOS, C. 53.

luminător a. și m. 1. care luminează; 2. corp luminos: luminători ca soarele și luna EM.

luminătór, -oáre adj. Care luminează. S. m. Ochĭ: te urmăresc luminătoriĭ (Em.). S. n., pl. oare. Fereastră făcută numaĭ ca să pătrundă lumina, dar să nu se deschidă p. ventilare.

luminătoriu, ~oare a vz luminător

luminător (care luminează) adj. m., s. m., pl. luminători; adj. f., s. f. sg. și pl. luminătoare

luminător (care luminează) adj. m., s. m., pl. luminători; adj. f., s. f. sg. și pl. luminătoare

luminător adj. m., s. m. ((cel) care luminează), pl. luminători; f. sg. și pl. luminătoare

luminător, pl. luminătoare

luminător, -oare s.m., adj. I s.m. (înv.) v. Sfeșnic. II fig. 1 s.m., adj. călăuzitor, îndrumător, povățuitor, sfătuitor, <fig.> guru, luceafăr, lumină. 2 adj. (înv.; despre argumente, dovezi, concluzii etc.) v. Clarificator. Edifiant. Edificator. Explicativ. Ilustrator. Lămuritor,

luminătór, luminători, s.m. (fig., înv.) Dascăl: „...acești luminători ai satelor maramureșene” (Câmpeanu, 2016: 14). – Din lumina (fig.) „a instrui, a educa” + suf. -(ă)tor (MDA).