lula v vz lulăi

lulă sf [At: LB / Pl: ~le / E: srb lula] (Ban) 1 Lulea (1). 2 (Pan) Țeavă dreaptă sau încolăcită de la cazanul de țuică.

lulăi vtr [At: GĂMULESCU, E. S. 151 / V: (reg) lula, lului¹ / Pzi: lulăi / E: srb ljuljati] (Ban; Mun) 1-2 A (se) legăna.

lului¹ v vz lulăi

luleá f., pl. ele (turc. [d. pers.] lule). Pipă, țeavă cu un rezervoriŭ la capăt de pus tutun p. fumat. Fam. Păhăruț: o lulea de rachiŭ. Adv. Foarte beat orĭ înamorat: beat lulea. A lua luleaŭa Neamțuluĭ, a te îmbăta. – În est și lĭuleá. În Ban. lulă (sîrb. lula). V. cĭubuc.

LULA 1. Lula b. (Ard). 2. Lulea, Stan, olt. (Sur VI), dacă accentul cade pe prima silabă; Lulescul munt. (Sd VI 495).

LULĂ s. v. lulea, pipă.

lulă s.f. (reg.) 1 v. Lulea. Pipă. 2 <reg.> lulea. Lula este țeava dreaptă sau încolăcită de la cazanul de țuică.

lulăi vb. IV. refl., tr. (reg.; sub. sau compl. indică oameni, mai ales copii) v. Legăna.

lulă s. v. LULEA. PIPĂ.

lúlă, lule, s.f. Cep la butoi: „Fă bine și ia custura / Și te du și taie lula / Și împle la druște gura” (Grai. rom., 2000). – Der. din lulea; pentru reg. lulă (Banat), Scriban indică srb. lula; din srb. lula (MDA).

lulă, lule, s.f. – Cep la butoi: „Fă bine și ia custura / Și te du și taie lula / Și împle la druște gura” (Grai. rom., 2000). – Der. din lulea (< tc. lule); pentru reg. lulă (Banat), Scriban indică srb. lula; din srb. lula (MDA).