12 definiții pentru lucrătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LUCRĂTÚRĂ, lucrături, s. f. 1. Fel în care a fost executat un lucru făcut cu mâna; execuție. 2. Fig. (Fam.) Uneltire, intrigă (împotriva cuiva); lucrare (3). – Lucra + suf. -ătură.

lucrătu sf [At: BIBLIA (1688) 2472 / Pl: ~ri / E: lucra + -(ă)tură] 1 (Rar) Confecționare. 2 Fel de a fi realizat Si: execuție. 3 (Fig) Uneltire împotriva cuiva.

LUCRĂTÚRĂ, lucrături, s. f. 1. Fel în care a fost executat un lucru făcut cu mâna; execuție. 2. Fig. (Fam.) Uneltire, intrigă (împotriva cuiva); lucrare. – Lucra + suf. -ătură.

LUCRĂTÚRĂ, lucrături, s. f. 1. Felul cum este executat un lucru sau o lucrare făcută cu mîna; execuție. Lucrătură venețiană din epoca lui Lorenzo Celso. C. PETRESCU, R. DR. 64. Mare-i și frumoasă [clădirea]... Dar, cum este ea, Zău, pre legea mea, C-aia lucrătură Și ferecătură Mi-e de-nvățătură. TEODORESCU, P. P. 468. 2. Fig. (Familiar) Uneltire (împotriva cuiva). Lică... nu se aflase străin de lucrătura de la club. C. PETRESCU, Î. II 135.

lucrătúră f., pl. ĭ. Modu de a lucra: după lucrătură se cunoaște maestru.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

lucrătúră (lu-cră-) s. f., g.-d. art. lucrătúrii; pl. lucrătúri

lucrătúră s. f. (sil. -cră-), g.-d. art. lucrătúrii; pl. lucrătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LUCRĂTÚRĂ s. v. complot, conjurație, conspirație, intrigă, mașinație, uneltire.

LUCRĂTÚRĂ s. execuție. (O ~ artistică.)

lucrătu s. v. COMPLOT. CONJURAȚIE. CONSPIRAȚIE. INTRIGĂ. MAȘINAȚIE. UNELTIRE.

LUCRĂTU s. execuție. (O ~ artistică.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

lucrătură, lucrături s. f. intrigă, uneltire (îndreptată împotriva cuiva)

Intrare: lucrătură
lucrătură substantiv feminin
  • silabație: lu-cră- info
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lucrătu
  • lucrătura
plural
  • lucrături
  • lucrăturile
genitiv-dativ singular
  • lucrături
  • lucrăturii
plural
  • lucrături
  • lucrăturilor
vocativ singular
plural

lucrătură

  • 1. Fel în care a fost executat un lucru făcut cu mâna.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: execuție attach_file 2 exemple
    exemple
    • Lucrătură venețiană din epoca lui Lorenzo Celso. C. PETRESCU, R. DR. 64.
      surse: DLRLC
    • Mare-i și frumoasă [clădirea]... Dar, cum este ea, Zău, pre legea mea, C-aia lucrătură Și ferecătură Mi-e de-nvățătură. TEODORESCU, P. P. 468.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat familiar Uneltire, intrigă (împotriva cuiva); lucrare.
    exemple
    • Lică... nu se aflase străin de lucrătura de la club. C. PETRESCU, Î. II 135.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Lucra + sufix -ătură.
    surse: DEX '98 DEX '09