LUCIOLĂ, luciole, s. f. (Livr.) Licurici. [Pr.: -ci-o-] – Din it. lucciola, fr. luciole.

luciolă sf [At: ALECSANDRI, POEZII, 54 / P: ~ci-o~ / Pl: ~le, (înv) ~li / E: it lucciola, fr luciole] (Liv) Licurici.

* LUCIOLĂ sf. 🐙= LICURICIU [it.].

LUCIOLĂ, luciole, s. f. (Livr.) Licurici. [Pr.: -ci-o-] – Din it. lucciola, fr. luciole.

LUCIOLĂ, lucioli și luciole, s. f. (Italienism) Licurici. Umbra se adînci în beznă și peste cărți și peste lucruri crescuse parcă iarbă, ierburi și bălării. – Va veni și luna, spuneau luciolele din plante. ARGHEZI, P. T. 157. Flori albastre de cicoare, Fulgerări de luciole... Joacă-n raza luminoasă a electricului fard. MACEDONSKI, O. I 163. Lucioli scînteietoare Trec în aer, Răspîndind prin crengi, prin tufe, o văpaie albăstrie. ALECSANDRI, P. A. 124. – Pronunțat: -ci-o-.

LUCIOLĂ s.f. Licurici. [Pron. -ci-o-, pl. -li, -le. / cf. it. lucciola, fr. luciole].

LUCIOLĂ s. f. licurici. (< it. lucciola, fr. luciole)

luciolă f. licuriciu: roiu de flăcări ușurele, lucioli scânteietoare AL. [Termen literar după it. lucciola].

luciolă (desp. -ci-o-) s. f., g.-d. art. luciolei; pl. luciole

luciolă (-ci-o-) s. f., g.-d. art. luciolei; pl. luciole

luciolă s. f. (sil. -ci-o-), g.-d. art. luciolei; pl. luciole/lucioli

LUCIOLĂ s. v. licurici.

luciolă s.f. (entom.; livr.) v. Licurici (Lampyris noctiluca).

luciolă s. v. LICURICI.