logograf sm [At: VĂCĂRESCUL, GR. 166/4 / Pl: ~i / E: ngr λογογράφος, fr logographe] 1-2 (Înv) Scriitor de proză (istorică). 3 (Înv) Orator care compunea pledoarii și discursuri pentru alte persoane. 4 (Înv) Scriitor de discursuri care folosea scrierea prescurtată Vz stenograf. 5 Fiecare dintre primii istorici greci care încercau să reconstituie istoria triburilor și a orașelor grecești pe baza legendelor și a cronicilor.

LOGOGRAF s.m. 1. Scriitor de proză și de istorie la vechii greci. 2. Orator care scria pledoarii pentru particulari. [< gr. logographos < logos – cuvînt, graphein – a scrie].

LOGOGRAF s. m. 1. scriitor de proză și de istorie la vechii greci. 2. orator care scria pledoarii pentru particulari. (< fr. logographe)

logograf m. nume dat primilor prozatori greci, în opozițiune cu poeții.

*logográf m. (vgr. logográphos, d. lógos, cuvînt și grápho, scriŭ). Scriitor în proză și maĭ ales istoric din primele timpurĭ ale Greciiĭ, cum a fost Erodot. Retor care compunea discursurĭ și pledoriĭ p. alțiĭ.

logograf (autor) (desp. -go-graf) s. m., pl. logografi

logograf (istoric) (-go-graf) s. m., pl. logografi

logograf s. m. (sil. -graf), pl. logografi

LOGOGRÁF (< fr.; {s} gr. logos „proză” + graphein „a scrie”) s. m. (În Grecia Antică) 1. (La pl.) Primii reprezentanți ai prozei istorice (sec. 6-5 î. Hr.). L. au prelucrat legende și poeme epice populare, încercând să reconstituie cu ajutorul acestora istoria triburilor și a orașelor grecești. 2. Spec. Autor de discursuri, de pledoarii pentru alții, care, fiind implicați într-un proces și neputând să-și susțină singuri apărarea, își comandau pledoariile pe care apoi le rosteau în fața judecătorilor. Multe dintre pledoariile păstrate de la oratorii Lisias, Demostene, Isocrate ș.a. au fost scrise la cererea unui client.