17 definiții pentru locuință lăcuință

locuință sf [At: MARDARIE, L. 141/7 / V: (înv) lăc~ / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: locui + -ință] 1 Construcție în care trăiește cineva Si: casă, domiciliu. 2 (Rar) Loc unde este stabilit cineva. 3 Domiciliere. 4 (Rar) Mormânt. 5 (Nob) Tărâm de după moarte. 6 (Pex) Adăpost al animalelor Si: cuib, culcuș, vizuină.

LOCUÍNȚĂ, locuințe, s. f. Loc, casă, construcție în care locuiește sau poate locui cineva; domiciliu. [Var.: (înv.) lăcuínță s. f.] – Locui + suf. -ință.

LOCUÍNȚĂ, locuințe, s. f. Loc, casă, construcție în care locuiește sau poate locui cineva; domiciliu. [Var.: (înv.) lăcuínță s. f.] – Locui + suf. -ință.

LOCUÍNȚĂ, locuințe, s. f. Casă, apartament, încăpere unde locuiește cineva. V. adăpost. Ieși să grăbească pregătirea locuinței pentru noapte. DUMITRIU, N. 131. Locuința părintească nu era palat boieresc, ci o casă modestă de țară. CĂLINESCU, E. 49. Își schimba locuința des. VLAHUȚĂ, O. A. III 18. ◊ Fig. O lume întreagă mișună pe puntea acelor locuințe plutitoare. BART, E. 330. – Variantă: (învechit) lăcuínță (KOGĂLNICEANU, S. 4) s. f.

locuínță s. f., g.-d. art. locuínței; pl. locuínțe

locuínță s. f., g.-d. art. locuínței; pl. locuínțe

LOCUÍNȚĂ s. 1. adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, sălaș, (reg.) sălașnă, (Transilv., Ban și Bucov.) cortel, (înv.) locaș, mutare, mutat, odaie, sat, sălășluință, sălășluire, ședere, șezământ, șezut, (fig.) bârlog, cuib, culcuș. (Unde își are el ~?) 2. locuință lacustră = locuință palustră; locuință palustră v. locuință lacustră.

LOCUÍNȚĂ ~e f. Casă, încăpere în care se locuiește. [G.-D. locuinței; Sil. -cu-in-] /a locui + suf. ~ință

locuință f. loc sau casă de locuit.

locuínță f., pl. e (d. locuĭesc). Domiciliŭ, locu saŭ casa în care locuĭeștĭ.

lăcuință sf vz locuință

LĂCUÍNȚĂ s. f. v. locuință.

LĂCUÍNȚĂ s. f. v. locuință.

LĂCUÍNȚĂ s. f. v. locuință.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

LOCUINȚĂ s. adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, sălaș, (reg.) sălașnă, (Transilv.. Ban. și Bucov.) cortel, (înv.) locaș, mutare, mutat, odaie, sat, sălășluință, sălășluire, ședere, șezămînt, șezut, (fig.) bîrlog, cuib, culcuș. (Unde își are el ~?)

LOCUINȚĂ. Subst. Locuință, locaș (rar), domiciliu, casă, căsuță (dim.), căscioară, căsișoară (rar), căsulie (rar), căsoaie (augm.), adăpost, acioală (rar), sălaș (pop.), cămin (fig.), penați (fig., livr.). Vilă. Conac. Castel, palat, palută (reg., înv.). Clădire, imobil, bloc, blochaus (rar), bloc-turn, zgîrie-nori. Cămin (studențesc); internat; cazarmă. Azil, orfelinat. Hotel, motel, camping, cabană. Colibă, budă (reg.), comarnic, surlă, cocioabă, tîroagă (reg.), coștoroabă (rar), magherniță, hardughie, șandrama, chichineață (fam.), baracă, bojdeucă (reg.), bujdă (reg.), otac (reg.), coșmagă (reg.), coșmelie (reg.), colnă (reg.), izbă, bordei, bordeiaș (dim.). Palafită, locuință palustră, locuință lacustră. Apartament; garsonieră; mansardă. Spațiu locativ. Vb. A locui, a domicilia; a sta; a se stabili, a(-și) avea domiciliul. V. construcție, încăpere, locuire.

locuínță-típ s. f. (constr.) Locuință alcătuită după același plan cu altele ◊ „Ministerul Industriei Materialelor de Construcții a inițiat un interesant experiment, constând în construirea unei locuințe-tip pentru inginerii și cadrele tehnice ale cooperativei [...] Ea este clădită din prefabricate, materiale de construcție noi, cu însușiri termoizolante și termoacustice superioare.” Sc. 4 X 71 p. 2 (din locuință + tip)

Intrare: locuință
locuință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • locuință
  • locuința
plural
  • locuințe
  • locuințele
genitiv-dativ singular
  • locuințe
  • locuinței
plural
  • locuințe
  • locuințelor
vocativ singular
plural
lăcuință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lăcuință
  • lăcuința
plural
  • lăcuințe
  • lăcuințele
genitiv-dativ singular
  • lăcuințe
  • lăcuinței
plural
  • lăcuințe
  • lăcuințelor
vocativ singular
plural