14 definiții pentru locuință

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LOCUÍNȚĂ, locuințe, s. f. Loc, casă, construcție în care locuiește sau poate locui cineva; domiciliu. [Var.: (înv.) lăcuínță s. f.] – Locui + suf. -ință.

LOCUÍNȚĂ, locuințe, s. f. Loc, casă, construcție în care locuiește sau poate locui cineva; domiciliu. [Var.: (înv.) lăcuínță s. f.] – Locui + suf. -ință.

locuință sf [At: MARDARIE, L. 141/7 / V: (înv) lăc~ / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: locui + -ință] 1 Construcție în care trăiește cineva Si: casă, domiciliu. 2 (Rar) Loc unde este stabilit cineva. 3 Domiciliere. 4 (Rar) Mormânt. 5 (Nob) Tărâm de după moarte. 6 (Pex) Adăpost al animalelor Si: cuib, culcuș, vizuină.

LOCUÍNȚĂ, locuințe, s. f. Casă, apartament, încăpere unde locuiește cineva. V. adăpost. Ieși să grăbească pregătirea locuinței pentru noapte. DUMITRIU, N. 131. Locuința părintească nu era palat boieresc, ci o casă modestă de țară. CĂLINESCU, E. 49. Își schimba locuința des. VLAHUȚĂ, O. A. III 18. ◊ Fig. O lume întreagă mișună pe puntea acelor locuințe plutitoare. BART, E. 330. – Variantă: (învechit) lăcuínță (KOGĂLNICEANU, S. 4) s. f.

LOCUÍNȚĂ ~e f. Casă, încăpere în care se locuiește. [G.-D. locuinței; Sil. -cu-in-] /a locui + suf. ~ință

locuínță f., pl. e (d. locuĭesc). Domiciliŭ, locu saŭ casa în care locuĭeștĭ.

LĂCUÍNȚĂ s. f. v. locuință.

locuínță-típ s. f. (constr.) Locuință alcătuită după același plan cu altele ◊ „Ministerul Industriei Materialelor de Construcții a inițiat un interesant experiment, constând în construirea unei locuințe-tip pentru inginerii și cadrele tehnice ale cooperativei [...] Ea este clădită din prefabricate, materiale de construcție noi, cu însușiri termoizolante și termoacustice superioare.” Sc. 4 X 71 p. 2 (din locuință + tip)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

locuință s. f., g.-d. art. locuinței; pl. locuințe

locuínță s. f., g.-d. art. locuínței; pl. locuínțe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

LOCUÍNȚĂ s. 1. adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, sălaș, (reg.) sălașnă, (Transilv., Ban și Bucov.) cortel, (înv.) locaș, mutare, mutat, odaie, sat, sălășluință, sălășluire, ședere, șezământ, șezut, (fig.) bârlog, cuib, culcuș. (Unde își are el ~?) 2. locuință lacustră = locuință palustră; locuință palustră v. locuință lacustră.

LOCUINȚĂ s. adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, sălaș, (reg.) sălașnă, (Transilv.. Ban. și Bucov.) cortel, (înv.) locaș, mutare, mutat, odaie, sat, sălășluință, sălășluire, ședere, șezămînt, șezut, (fig.) bîrlog, cuib, culcuș. (Unde își are el ~?)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

LOCUINȚĂ. Subst. Locuință, locaș (rar), domiciliu, casă, căsuță (dim.), căscioară, căsișoară (rar), căsulie (rar), căsoaie (augm.), adăpost, acioală (rar), sălaș (pop.), cămin (fig.), penați (fig., livr.). Vilă. Conac. Castel, palat, palută (reg., înv.). Clădire, imobil, bloc, blochaus (rar), bloc-turn, zgîrie-nori. Cămin (studențesc); internat; cazarmă. Azil, orfelinat. Hotel, motel, camping, cabană. Colibă, budă (reg.), comarnic, surlă, cocioabă, tîroagă (reg.), coștoroabă (rar), magherniță, hardughie, șandrama, chichineață (fam.), baracă, bojdeucă (reg.), bujdă (reg.), otac (reg.), coșmagă (reg.), coșmelie (reg.), colnă (reg.), izbă, bordei, bordeiaș (dim.). Palafită, locuință palustră, locuință lacustră. Apartament; garsonieră; mansardă. Spațiu locativ. Vb. A locui, a domicilia; a sta; a se stabili, a(-și) avea domiciliul. V. construcție, încăpere, locuire.

Intrare: locuință
locuință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • locuință
  • locuința
plural
  • locuințe
  • locuințele
genitiv-dativ singular
  • locuințe
  • locuinței
plural
  • locuințe
  • locuințelor
vocativ singular
plural
lăcuință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lăcuință
  • lăcuința
plural
  • lăcuințe
  • lăcuințele
genitiv-dativ singular
  • lăcuințe
  • lăcuinței
plural
  • lăcuințe
  • lăcuințelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

locuință, locuințesubstantiv feminin

  • 1. Loc, casă, construcție în care locuiește sau poate locui cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: domiciliu
    • format_quote Ieși să grăbească pregătirea locuinței pentru noapte. DUMITRIU, N. 131. DLRLC
    • format_quote Locuința părintească nu era palat boieresc, ci o casă modestă de țară. CĂLINESCU, E. 49. DLRLC
    • format_quote Își schimba locuința des. VLAHUȚĂ, O. A. III 18. DLRLC
    • format_quote figurat O lume întreagă mișună pe puntea acelor locuințe plutitoare. BART, E. 330. DLRLC
etimologie:
  • Locui + sufix -ință. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic