2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LOCATÓR, -OÁRE, locatori, -oare, s. m. și f. s. n. 1. S. m. și f. Persoană care dă în locație un lucru. 2. S. n. (în sintagma) Locator radio = radiolocator. – Din lat. locator.

locator, ~oare [At: BREZOIANU, A. 500/31 / Pl: ~i, ~oare / E: lat locator, fr locateur] 1 smf Persoană care dă în locație (1) un bun material. 2 smfvr) Arendaș. 3 sn (Îs) ~ radio Radiolocator.

LOCATÓR, -OÁRE, locatori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care dă în locație un lucru. 2. S. n. (În sintagma) Locator radio = radiolocator. – Din lat. locator.

LOCATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care dă în locație (1) un lucru. // s.n. Locator radio = radiolocator. [< lat. locator].

LOCATÓR, -OÁRE I. s. m. f. cel care dă în locație (1) un lucru. II. s. n. 1. ~ radio = radiolocator. 2. (tehn.) reper. (< lat., /II/ engl. locator)

LOCATÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care dă în locație, cu chirie, un lucru. /<lat. locator

*locatór, -oáre s. (lat. locator). Jur. Care dă cu chirie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

locatór2 (obiect) s. n., pl. locatoáre

locatór1 (persoană) s. m., pl. locatóri

locatór (obiect) s. n., pl. locatoáre

locatór (persoană) s. m., pl. locatóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: locator (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • locator
  • locatorul
  • locatoru‑
plural
  • locatori
  • locatorii
genitiv-dativ singular
  • locator
  • locatorului
plural
  • locatori
  • locatorilor
vocativ singular
  • locatorule
plural
  • locatorilor
Intrare: locator (s.n.)
locator2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • locator
  • locatorul
  • locatoru‑
plural
  • locatoare
  • locatoarele
genitiv-dativ singular
  • locator
  • locatorului
plural
  • locatoare
  • locatoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

locator, -oare (persoană) locatoare

  • 1. Persoană care dă în locație un lucru.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

locator (s.n.)

etimologie: