8 definiții pentru locator (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LOCATÓR, -OÁRE, locatori, -oare, s. m. și f. s. n. 1. S. m. și f. Persoană care dă în locație un lucru. 2. S. n. (în sintagma) Locator radio = radiolocator. – Din lat. locator.

locator, ~oare [At: BREZOIANU, A. 500/31 / Pl: ~i, ~oare / E: lat locator, fr locateur] 1 smf Persoană care dă în locație (1) un bun material. 2 smfvr) Arendaș. 3 sn (Îs) ~ radio Radiolocator.

LOCATÓR, -OÁRE, locatori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care dă în locație un lucru. 2. S. n. (În sintagma) Locator radio = radiolocator. – Din lat. locator.

LOCATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care dă în locație (1) un lucru. // s.n. Locator radio = radiolocator. [< lat. locator].

LOCATÓR, -OÁRE I. s. m. f. cel care dă în locație (1) un lucru. II. s. n. 1. ~ radio = radiolocator. 2. (tehn.) reper. (< lat., /II/ engl. locator)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

locatór2 (obiect) s. n., pl. locatoáre

locatór (obiect) s. n., pl. locatoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: locator (s.n.)
locator2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • locator
  • locatorul
  • locatoru‑
plural
  • locatoare
  • locatoarele
genitiv-dativ singular
  • locator
  • locatorului
plural
  • locatoare
  • locatoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

locator (s.n.)

etimologie: