2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. 2. Adj. Privitor la spațiul locuibil (închiriat); privitor la locație, de locație. ◊ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.

locativ, ~ă [At: COSTINESCU / Pl: ~i, ~e / E: fr locatif] 1-2 a Care se referă la locație (1-2). 3 a Privitor la casele închiriate. 4 a Care aparține caselor închiriate. 5 as) Valoare ~ă Venit pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. 6 as) Spațiu ~ Ansamblu al încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. 7 a (Pex; îas) Autoritate care se ocupă cu administrarea spațiilor destinate a fi închiriate. 8 as) Fond ~ Totalitate a suprafețelor de locuit aflate în proprietatea statului și închiriate populației. 9 sn (Grm; șîs caz ~) Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. corectată

LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. 2. Adj. Privitor la casele închiriate; al caselor închiriate. ◊ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.

LOCATÍV1, locative, s. n. (Gram.) Caz al declinării în unele limbi, care arată locul unde se află un lucru sau o ființă, sau în care se petrece o acțiune. Locativul răspunde la întrebarea «unde», «în ce loc».

LOCATÍV2, -Ă, locativi, -e, adj. Privitor la casele închiriate; al caselor închiriate. Direcția de gospodărie locativă a Sfatului popular al Capitalei.Valoare locativă = valoarea unui imobil sau apartament exprimată prin venitul pe care poate să-l aducă în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite de cineva sau destinate pentru a fi locuite.

LOCATÍV, -Ă adj. Referitor la casele de închiriat. ◊ Valoare locativă = valoare a unui imobil calculată pe baza venitului pe care acesta l-ar putea aduce prin închiriere; spațiu locativ = ansamblul încăperilor ocupate de cineva. // s.n. (Gram.) Caz în declinarea unor limbi care arată locul unde se află cineva sau ceva sau unde se petrece o acțiune. [Cf. fr. locatif].

LOCATÍV, -Ă I. adj. referitor la casele de închiriat. ♦ valoare ~ă = valoare a unui imobil calculată pe baza venitului pe care acesta l-ar putea aduce prin închiriere; spațiu ~ = ansamblul încăperilor ocupate de cineva. II. s. n. caz al flexiunii nominale (în unele limbi), care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. (< fr. locatif)

LOCATÍV1 ~e n. Caz al complementului circumstanțial de loc în unele limbi. /<fr. locatif

LOCATÍV2 ~ă (~i, ~e) Care ține de locuință; propriu locuinței. ◊ Spațiu ~ încăperi locuite sau destinate a fi locuite de cineva. /<fr. locatif

locativ a. Jur. relativ la locațiune: convențiuni locative. ║ n. Gram. caz particular în unele limbi, ce exprimă locul.

1) *locatív, -ă adj. (d. lat. locare, locatum, a închiria. Reparațiunĭ locative, acelea care-s în sarcina locataruluĭ. Valoarea locativă, venitu pe care-l poate aduce un imobil dat cu chirie.

2)*locatív, -ă adj. (d. lat. locus, după modelu luĭ vocativ). Gram. Relativ la loc. S. n., pl. e. Un caz care exista odinioară și în limba latină, ca și azĭ în cea rusească.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

locatív1 adj. m., pl. locatívi; f. locatívă, pl. locatíve

locatív adj. m., pl. locatívi; f. sg. locatívă, pl. locatíve


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

LOCATÍV s. n. (cf. fr. locatif): caz al flexiunii nominale în indo-europeană, sanscrită, greaca veche și latină, care arăta locul unde se săvârșește acțiunea verbului.

Intrare: locativ (adj.)
locativ1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • locativ
  • locativul
  • locativu‑
  • locati
  • locativa
plural
  • locativi
  • locativii
  • locative
  • locativele
genitiv-dativ singular
  • locativ
  • locativului
  • locative
  • locativei
plural
  • locativi
  • locativilor
  • locative
  • locativelor
vocativ singular
plural
Intrare: locativ (s.n.)
locativ2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • locativ
  • locativul
  • locativu‑
plural
  • locative
  • locativele
genitiv-dativ singular
  • locativ
  • locativului
plural
  • locative
  • locativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

locativ (adj.)

  • 1. Privitor la spațiul locuibil (închiriat); privitor la locație, de locație.
    surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Direcția de gospodărie locativă a Sfatului popular al Capitalei.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.2. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva.
      surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie:

locativ (s.n.)

  • 1. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Locativul răspunde la întrebarea «unde», «în ce loc».
      surse: DLRLC

etimologie: