12 definiții pentru locativ (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. 2. Adj. Privitor la spațiul locuibil (închiriat); privitor la locație, de locație. ◊ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.

locativ, ~ă [At: COSTINESCU / Pl: ~i, ~e / E: fr locatif] 1-2 a Care se referă la locație (1-2). 3 a Privitor la casele închiriate. 4 a Care aparține caselor închiriate. 5 as) Valoare ~ă Venit pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. 6 as) Spațiu ~ Ansamblu al încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. 7 a (Pex; îas) Autoritate care se ocupă cu administrarea spațiilor destinate a fi închiriate. 8 as) Fond ~ Totalitate a suprafețelor de locuit aflate în proprietatea statului și închiriate populației. 9 sn (Grm; șîs caz ~) Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. corectată

LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. 2. Adj. Privitor la casele închiriate; al caselor închiriate. ◊ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.

LOCATÍV2, -Ă, locativi, -e, adj. Privitor la casele închiriate; al caselor închiriate. Direcția de gospodărie locativă a Sfatului popular al Capitalei.Valoare locativă = valoarea unui imobil sau apartament exprimată prin venitul pe care poate să-l aducă în cazul închirierii lui. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite de cineva sau destinate pentru a fi locuite.

LOCATÍV, -Ă adj. Referitor la casele de închiriat. ◊ Valoare locativă = valoare a unui imobil calculată pe baza venitului pe care acesta l-ar putea aduce prin închiriere; spațiu locativ = ansamblul încăperilor ocupate de cineva. // s.n. (Gram.) Caz în declinarea unor limbi care arată locul unde se află cineva sau ceva sau unde se petrece o acțiune. [Cf. fr. locatif].

LOCATÍV, -Ă I. adj. referitor la casele de închiriat. ♦ valoare ~ă = valoare a unui imobil calculată pe baza venitului pe care acesta l-ar putea aduce prin închiriere; spațiu ~ = ansamblul încăperilor ocupate de cineva. II. s. n. caz al flexiunii nominale (în unele limbi), care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. (< fr. locatif)

LOCATÍV2 ~ă (~i, ~e) Care ține de locuință; propriu locuinței. ◊ Spațiu ~ încăperi locuite sau destinate a fi locuite de cineva. /<fr. locatif

locativ a. Jur. relativ la locațiune: convențiuni locative. ║ n. Gram. caz particular în unele limbi, ce exprimă locul.

1) *locatív, -ă adj. (d. lat. locare, locatum, a închiria. Reparațiunĭ locative, acelea care-s în sarcina locataruluĭ. Valoarea locativă, venitu pe care-l poate aduce un imobil dat cu chirie.

2)*locatív, -ă adj. (d. lat. locus, după modelu luĭ vocativ). Gram. Relativ la loc. S. n., pl. e. Un caz care exista odinioară și în limba latină, ca și azĭ în cea rusească.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

locatív1 adj. m., pl. locatívi; f. locatívă, pl. locatíve

locatív adj. m., pl. locatívi; f. sg. locatívă, pl. locatíve

Intrare: locativ (adj.)
locativ1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • locativ
  • locativul
  • locativu‑
  • locati
  • locativa
plural
  • locativi
  • locativii
  • locative
  • locativele
genitiv-dativ singular
  • locativ
  • locativului
  • locative
  • locativei
plural
  • locativi
  • locativilor
  • locative
  • locativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

locativ (adj.)

  • 1. Privitor la spațiul locuibil (închiriat); privitor la locație, de locație.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Direcția de gospodărie locativă a Sfatului popular al Capitalei.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.2. Spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva.
      surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: