14 definiții pentru locatar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LOCATÁR, -Ă, locatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește într-o casă (în calitate de chiriaș) pe baza unui contract. – Din fr. locataire.

locatar1, ~ă smf [At: BARONZI, I. G. 374 / Pl: ~i, ~e / E: fr locataire] 1 Persoană care locuiește într-un imobil. 2 Chiriaș. 3 (Înv) Arendaș.

LOCATÁR, -Ă, locatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește într-o casă (în calitate de chiriaș). – Din fr. locataire.

LOCATÁR, -Ă, locatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește într-o casă, în special chiriaș. Uneori întîlnea un locatar de la alt etaj. C. PETRESCU, C. V. 41.

LOCATÁR, -Ă s.m. și f. Persoană care locuiește stabil într-un imobil. ♦ Posesor al unui contract de locație (1); chiriaș. [< fr. locataire].

LOCATÁR, -Ă s. m. f. cel care locuiește stabil într-un imobil; chiriaș. (< fr. locataire)

LOCATÁR ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care locuiește stabil într-o casă sau într-un apartament (în calitate de chiriaș). /<fr. locataire

locatar m. cel ce iea cu chirie o casă, o moșie în arendă.

*locatár, -ă s. (fr. locataire, d. lat. locatarius, cel care se angajează cu leafă, mercenar, d. locare, a închiria, d. locus, loc. V. locandă). Care ĭa cu chirie un imobil, chiriaș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

locatár s. m., pl. locatári

locatár s. m., pl. locatári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LOCATÁR s. chiriaș, (prin Transilv.) salău, (înv., în Mold.) chirigiu. (~ într-o casă de locuit.)

LOCATAR s. chiriaș, (prin Transilv.) salău, (înv., în Mold.) chirigiu. (~ într-o casă de locuit.)

Intrare: locatar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • locatar
  • locatarul
  • locataru‑
plural
  • locatari
  • locatarii
genitiv-dativ singular
  • locatar
  • locatarului
plural
  • locatari
  • locatarilor
vocativ singular
  • locatarule
  • locatare
plural
  • locatarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

locatar, -ă locatar locatară

  • 1. Persoană care locuiește într-o casă (în calitate de chiriaș) pe baza unui contract.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: chiriaș, -ă chirigiu salău un exemplu
    exemple
    • Uneori întîlnea un locatar de la alt etaj. C. PETRESCU, C. V. 41.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Posesor al unui contract de locație.
      surse: DN

etimologie: