-lit³ [At: DN³ / E: fr -lithe] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1 Care se află în soluție. 2 Solubil, în anumite condiții.

lit¹- ec vz lito-

-lit² [At: DN³ / E: fr Lithe] Element secund de compunere savantă cu sensul „piatră”.

-LIT³ Element secund de compunere savantă, cu semnificația „care se află în soluție, solubil (în anumite condiții)”. [< fr. -lyte, it. -lito, cf. gr. lytos – solubil].

LIT¹- v. lito-.

-LIT² Element secund de compunere savantă, cu semnificația „piatră”. [< fr. -lithe, it. -lito, cf. gr. lithos].

-LIT¹ elem. „care se află în soluție, solubil”. (< fr. -lyte, -lytique, cf. gr. lytos)

-litic² [At: DN³ / E: fr -lithique, it -litico] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1 De piatră. 2 Pietros.

lito- [At: DN³ / V: lit / E: fr litho] Element prim de compunere savantă, cu semnificația: 1 Piatră. 2 Pietros.

liț sn [At: T. PAPAHAGI, M. 149 / Pl: ? / E: mg léc] 1 (Mar; mgî) Cui de lemn. 2 (Bot; reg) Spin (Carduus acanthoides).

-LITIC Element secund de compunere savantă, cu semnificația „de piatră”, „pietros”. [< fr. -lithique, it. -litico, cf. gr. lithos].

LITO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „piatră”, „pietros”. Var. lit-. / < fr. litho-, cf. gr. lithos].

-LITIC⁴ elem. lit²(o)-.

-LITIC³ elem. -lit¹. ()

LIT²(O)-, -LIT, -LITIC elem. „piatră”. (< fr. lith/o/-, -lithe, -lithique, cf. gr. lithos)

LITO- elem. lit²(o)-.

-LIT₁ „piatră, rocă”. ◊ gr. lithos „piatră” > fr. -lithe și -lite, germ. -lith, it. -lite, engl. -lith și -lite > rom. -lit.

-LIT₂ „solubil, aflat în soluție”. ◊ gr. lytos „solubil, dizolvat” > fr. -lyte, engl. id., germ. -lyt > rom. -lit.

LIT-, v. LITO-. □ ~agog (v. -agog), adj., care ușurează expulzarea calculilor; ~ectomie (v. -ectomie), s. f., îndepărtare chirurgicală a unui calcul.

-LITIC₁ „de piatră, pietros”. ◊ gr. lithikos „de piatră” > fr. -lithique, it. -litico, engl. -lithic, germ. -lithisch > rom. -litic.

-LITIC₂ „descompus, disociat, dizolvat”. ◊ gr. lytikos „care descompune, care dizolvă” > fr. -lytique, engl. -lytic, it. -litico, germ. -lytisch > rom. -litic.

LITO- „piatră, bolovăniș, concrețiune”. ◊ gr. lithos „piatră” > fr. litho-, germ. id., engl. id., it. lito- > rom. lito-. □ ~carp (v. -carp), s. n., fruct fosil petrificat; ~cenoză (v. -cenoză₂), s. f., evacuare de calculi sau de fragmente calculare prin uretră; ~ceras (v. -ceras), s. m., gen de amoniți fosili din jurasic, cu cochilie evolută și larg ombilicată; ~clastie (v. -clastie), s. f., operație de zdrobire a calculilor vezicali, în vederea extragerii lor din uretră; ~clază (v. -clază), s. f., geoclază*; ~dendron (v. -dendron), s. m., gen de hexacoralieri cu specii răspîndite din triasic pînă în neozoic; ~fag (v. -fag), adj., care mănîncă nisip sau pietriș; ~fagie (v. -fagie), s. f., formă de manifestare a sindromului de pica la animale, constînd în consumul de nisip sau de pietriș; ~fil (v. -fil₁), adj., 1. (Despre elemente chimice) Care se concentrează, de preferință, în litosferă. 2. (Despre pești) Care depune icrele pe un substrat pietros; ~gen (v. -gen₁), adj., care produce calculi; ~geneză (v. -geneză), s. f., totalitatea proceselor de formare a rocilor sedimentare; ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere și de multiplicare a textelor, figurilor, desenelor etc., prin utilizarea de negative imprimate pe o piatră calcaroasă specială; ~id (v. -id), adj., care are aparența pietrei; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul rocilor sedimentare; ~sferă (v. -sferă), s. f., înveliș extern solid și pietros al globului pămîntesc; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe dure și pietroase; ~telmă (v. -telmă), s. f., apă adunată în scobiturile stîncilor calcaroase marine; ~tom (v. -tom), s. n., instrument utilizat în litotomie; ~tomie (v. -tomie), s. f., operație chirurgicală de extragere a calculilor din vezica urinară; ~tripsie (v. -tripsie), s. f., operație chirurgicală de zdrobire a calculilor din interiorul vezicii; ~xil (v. -xil), s. n., țesut lemnos fosilizat.

liț s.m. (bot.; reg.) v. Spin. Spin-muscălesc (Carduus acanthoides).

liț, lițuri, s.n. 1. Cui de lemn; așchie cioplită: „...apoi face un cui de lemn, un liț, ș-apoi dă de trei ori cu cuțitu pe lițu acela să să bage în pământ” (Papahagi, 1925: 303). 2. De-a lițu, joc de copii: „Se alege un teren plan. Primul jucător aruncă cuțitul (ținut între degetul mare și arătător), care se rotește în aer și trebuie să se înfigă în pământ. Urmează alte aruncări din poziții diferite (din căușul palmei, de pe frunte, peste cap, cu dinții etc.) Dacă greșește, cuțitul e preluat de alt jucător” (Mihali, 2016: 45). – Din magh. léc (MDA).

liț, lițuri, s.n. – Cui de lemn; așchie cioplită: „...apoi face un cui de lemn, un liț, ș-apoi dă de trei ori cu cuțitu pe lițu acela să să bage în pământ” (Papahagi, 1925: 303; Giulești). – Din magh. léc (MDA).