liț sn [At: T. PAPAHAGI, M. 149 / Pl: ? / E: mg léc] 1 (Mar; mgî) Cui de lemn. 2 (Bot; reg) Spin (Carduus acanthoides).

liț s.m. (bot.; reg.) v. Spin. Spin-muscălesc (Carduus acanthoides).

liț, lițuri, s.n. 1. Cui de lemn; așchie cioplită: „...apoi face un cui de lemn, un liț, ș-apoi dă de trei ori cu cuțitu pe lițu acela să să bage în pământ” (Papahagi, 1925: 303). 2. De-a lițu, joc de copii: „Se alege un teren plan. Primul jucător aruncă cuțitul (ținut între degetul mare și arătător), care se rotește în aer și trebuie să se înfigă în pământ. Urmează alte aruncări din poziții diferite (din căușul palmei, de pe frunte, peste cap, cu dinții etc.) Dacă greșește, cuțitul e preluat de alt jucător” (Mihali, 2016: 45). – Din magh. léc (MDA).

liț, lițuri, s.n. – Cui de lemn; așchie cioplită: „...apoi face un cui de lemn, un liț, ș-apoi dă de trei ori cu cuțitu pe lițu acela să să bage în pământ” (Papahagi, 1925: 303; Giulești). – Din magh. léc (MDA).