9 definiții pentru liniștitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LINIȘTITÓR, -OÁRE, liniștitori, -oare, adj. Care liniștește, care calmează. – Liniști + suf. -tor.

LINIȘTITÓR, -OÁRE, liniștitori, -oare, adj. Care liniștește, care calmează. – Liniști + suf. -tor.

liniștitor, ~oare [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~i, ~oare / E: liniști + -tor] 1 a (D. calități, manifestări, sentimente, acțiuni etc.) Care provoacă o stare de destindere fizică sau psihică Si: odihnitor, potolitor, (reg) ostoitor. 2 a (D. ceaiuri, medicamente etc.) Calmant. 3 sm (Înv) Persoană care liniștește (1).

LINIȘTITÓR, -OÁRE, liniștitori, -oare, adj. Care liniștește, care calmează. Cu cuvinte liniștitoare alină frica surorilor. ISPIRESCU, L. 239. ◊ (Adverbial) Vorbea mereu liniștitor, blînd, cu o dulceață aproape femeiască în glas și în mișcări. DUMITRIU, N. 236.

LINIȘTITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care liniștește; care calmează; calmant. /a liniști + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

liniștitór adj. m., pl. liniștitóri; f. sg. și pl. liniștitoáre

liniștitór adj. m., pl. liniștitóri; f. sg. și pl. liniștitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LINIȘTITÓR adj. 1. v. calmant. 2. odihnitor, (pop.) molcomitor. (O atmosferă ~oare.)

LINIȘTITOR adj. 1. alinător, calmant, (rar) potolitor, ușurător, (pop.) molcomitor. (O substanță medicamentoasă ~.) 2. odihnitor, (pop.) molcomitor. (O atmosferă ~.)

Intrare: liniștitor
liniștitor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • liniștitor
  • liniștitorul
  • liniștitoru‑
  • liniștitoare
  • liniștitoarea
plural
  • liniștitori
  • liniștitorii
  • liniștitoare
  • liniștitoarele
genitiv-dativ singular
  • liniștitor
  • liniștitorului
  • liniștitoare
  • liniștitoarei
plural
  • liniștitori
  • liniștitorilor
  • liniștitoare
  • liniștitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

liniștitor

etimologie:

  • Liniști + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09