lictor sm [At: CANTACUZINO, N. P. 88^r/22 / A și: (îvr) lictor / Pl: ~i / E: lat lictor] 1 (Ant) Militar roman care însoțea pe înalții demnitari, mergând înaintea lor și purtând fasciile¹. 2 (Pex) Funcționar de stat însărcinat cu funcții polițienești.

LICTOR, lictori, s. m. (În Roma antică) Persoană care însoțea anumiți demnitari, mergînd înaintea lor și purtînd fasce, ca semne ale autorității. În fund apar lictorii care precedă pe August. ALECSANDRI, T. II 381.

LICTOR s.m. (În Roma antică) Însoțitor al celor mai înalți magistrați, care mergea înaintea lor purtînd fascii ca semne ale puterii. [< lat. lictor].

LICTOR s. m. (la romani) însoțitor al celor mai înalți magistrați, care mergea înaintea lor purtând fascii, ca semne ale puterii. (< lat. lictor)

lictor m. ofițer care mergea înaintea primilor magistrați din Roma, purtând o săcure pusă într’un mănunchiu de vergi.

*líctor și (rar) -ór m. (lat. lictor, gen. -óris, rudă cu lĭgare, a lega). La Romanĭ, un fel de jandarm care-ĭ întovărășea pe mariĭ funcționarĭ și care-ĭ decapita pe condamnațĭ după ce-ĭ bătea cu vergile. Eĭ aveaŭ ca insigne o legătură de nuĭele în mijlocu căreĭa era o secure. Dictatoru era întovărășit de 24 de lictorĭ, consulu de 12, și pretoru de 6.

lictor (ofițer roman) s. m., pl. lictori

lictor s. m., pl. lictori

lictor s. m., pl. lictori