LEMĂ, leme, s. f. 1. (Mat.) Propoziție preliminară a cărei concluzie ușurează demonstrația unei teoreme. 2. (Log.) Propoziție preliminară a unei demonstrații, care trebuie demonstrată la rândul ei. 3. (Rar) Titlu sau sumar al unei lucrări. – Din fr. lemme.

lemă sf [At: MICU, L. 88 / Pl: ~me / E: fr lemme] 1 (Log) Propoziție preliminară a unei demonstrații, care trebuie demonstrată la rândul ei și care permite continuarea unui raționament. 2 (Mat) Enunț preliminar a cărui demonstrare ajută la rezolvarea unei teoreme. 3 (Lin) Formă convențională a unui cuvânt flexibil, explicat într-un dicționar Si: formă-titlu. 4 (Lin; pex) Element lexical. 5 (Rar) Titlu al unei lucrări. 6 (Rar) Sumar al unei lucrări.

LEMĂ, leme, s. f. 1. (Mat.) Enunț preliminar a cărui demonstrare ajută la rezolvarea unei teoreme. 2. (Log.) Propoziție preliminară a unei demonstrații, care trebuie demonstrată la rândul ei. 3. (Rar) Titlu sau sumar al unei lucrări. – Din fr. lemme.

LEMĂ s.f. 1. (Mat.) Teoremă preliminară a cărei demonstrare servește demonstrării teoremei următoare. 2. Cuvînt explicat într-un vocabular; element lexical. [< fr. lemme, it. lemma, cf. lat., gr. lemma].

LEMĂ¹ s. f. 1. enunț preliminar care servește demonstrării unei teoreme. ◊ (fil.) propoziție pe care o știință o presupune adevărată fără a o demonstra, preluând-o de la o altă știință. 2. cuvânt explicat într-un vocabular; element lexical. (< fr. lemme, gr. lemma)

-LEMĂ³ elem. „tegument, pieliță”. (< fr. -lemme, cf. gr. lemma, coajă)

-LEMĂ² elem. „alternativă”. (< fr. -lemme, cf. gr. lemma, premisă)

*lémă f., pl. e (vgr. lémma, d. lambáno, lébo, ĭaŭ. V. di-lemă). Mat. Propozițiune preliminară care trebuĭe să ușureze demonstrarea uneĭ teoreme.

lemă s. f., g.-d. art. lemei; pl. leme

lemă s. f., g.-d. art. lemei; pl. leme

lemă s. f., g.-d. art. lemei; pl. leme

-LEMĂ₁ „tegument, pieliță, înveliș”. ◊ gr. lemma „coajă, teacă, pieliță” > fr. -lemme, germ. -lemma, it. id., engl. id. > rom. -lemă.

-LEMĂ₂ „alternativă”. ◊ gr. lemma „supoziție, premisă” > fr. -lemme, germ. -lemma, engl. id. > rom. -lemă.

lemă s.f. (lingv.) 1 cuvânt-titlu, formă-titlu, intrare. Sub lemă, care se află la începutul unui articol dintr-o lucrare lexicografică, se grupează sensurile, expresiile, variantele, compusele și uneori derivatele acestuia. 2 element lexical. Se face simțită tendința de eliminare a lemelor care nu mai corespund noilor realități sociale.