6 definiții pentru legănătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LEGĂNĂTÚRĂ, legănaturi, s. f. Legănare. – Legăna + suf. -ătură.

legănătu sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ri / E: legăna + -tură] (Înv) 1 Legănare (1). 2 Mângâiere. 3 Încântare. 4-6 Legănare (4-6). 7 (Fig) Unduire. 8-15 Legănare (8-15).

LEGĂNĂTÚRĂ, legănături, s. f. (Rar) Legănare. – Legăna + suf. -ătură.

LEGĂNĂTÚRĂ s. f. (Rar) Legănare. Echipagiul pășea cu o moale legănătură. ODOBESCU, S. I 381.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

legănătúră s. f., g.-d. art. legănătúrii; pl. legănătúri

legănătúră s. f., g.-d. art. legănătúrii; pl. legănătúri

Intrare: legănătură
legănătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • legănătu
  • legănătura
plural
  • legănături
  • legănăturile
genitiv-dativ singular
  • legănături
  • legănăturii
plural
  • legănături
  • legănăturilor
vocativ singular
plural

legănătură

etimologie:

  • Legăna + sufix -ătură.
    surse: DEX '98 DEX '09