13 definiții pentru latinism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LATINÍSM, (1) latinisme, s. n. 1. Cuvânt, formă sau construcție sintactică împrumutate (fără necesitate) din limba latină (și neasimilate încă în limba care a făcut împrumutul). 2. Curent apărut în lingvistica și în filologia românească din sec. XIX, care, pentru a demonstra caracterul latin al limbii române, a încercat să elimine din ea cuvintele de alte origini și să modifice astfel forma celor latine, încât să le apropie cât mai mult de forma originară; a contribuit la generalizarea scrierii cu caractere latine și a adus noi argumente în sprijinul originii latine a limbii române. – Din fr. latinisme. Cf. latin.

LATINÍSM, (1) latinisme, s. n. 1. Cuvânt, formă sau construcție sintactică împrumutate (fără necesitate) din limba latină (și neasimilate încă în limba care a făcut împrumutul). 2. Curent apărut în lingvistica și în filologia românească din sec. XIX, care, pentru a demonstra caracterul latin al limbii române, a încercat să elimine din ea cuvintele de alte origini și să modifice astfel forma celor latine, încât să le apropie cât mai mult de forma originară; a contribuit la generalizarea scrierii cu caractere latine și a adus noi argumente în sprijinul originii latine a limbii române. – Din fr. latinisme. Cf. latin.

latinism sn [At: I. GOLESCU, C. 284v / Pl: ~e, (înv, sm) ~i / E: fr latinisme] 1 Unitate lingvistică împrumutată din limba latină și neasimilată încă în limba care face împrumutul. 2 (Îvr) Calitate de latinist (3). 3 (Înv) Latinitate (1). 4 Curent în lingvistica și filologia românească din sec. XIX, care, pentru a demonstra latinitatea (1) limbii române, a încercat să elimine din ea cuvintele de alte origini și să modifice forma celor latine apropiindu-le cât mai mult de etimon.

LATINÍSM, latinisme, s. n. 1. Cuvînt, formă sau construcție sintactică, împrumutate direct sau indirect din limba latină; neologism de origine latină. 2. Tendință a unor lingviști romîni (din secolul al XVIII-lea și al XIX-lea) de a exagera caracterul latin al limbii noastre, prin eliminarea cuvintelor nelatine și modificarea formei cuvintelor de origine latină pentru a le face să fie mai apropiate de forma originară. Latinismul îneca spiritele; neologismul ținea loc de talent; iscodirea de cuvinte era geniul! RUSSO, O. 55.

LATINÍSM s.n. 1. Cuvânt, construcție împrumutate din latină; neologism de origine latină. 2. Tendință a unor lingviști români din sec. XVIII-XIX de a da limbii române un aspect cât mai apropiat de cel al limbii latine, excluzând cuvintele de altă origine; curentul latinist. [Cf. fr. latinisme].

LATINÍSM s. n. 1. cuvânt, construcție împrumutate din latină și neintegrate încă. 2. curent în lingvistica și filologia română din sec. XIX, care, continuând ideile fruntașilor Școlii Ardelene, din dorința de a demonstra multilateral, împotriva teoriilor false și tendențioase, latinitatea poporului român și a limbii sale, a ajuns la unele exagerări pe linia latinizării forțate a limbii; curentul latinist. (< fr. latinisme)

LATINÍSM1 ~e n. Împrumut din limba latină; cuvânt de origine latină. /<fr. latinisme

LATINÍSM2 n. Curent în filologia românească care, continuând ideile fruntașilor Școlii Ardelene, exagera importanța elementelor latine în limbă, negând sau excluzând cu totul elementele împrumutate din alte limbi. /<fr. latinisme

latinism n. construcțiune proprie limbei latine.

*latinízm n., pl. e. Întorsătură de frază proprie limbiĭ latine saŭ imitată după ĭa.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

latinísm s. n., (cuvinte) pl. latinísme

latinísm s. n., (cuvinte) pl. latinísme


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

LATINÍSM s. n. (cf. fr. latinisme). 1. cuvânt, formă sau construcție sintactică împrumutate fără necesitate din limba latină și neasimilate încă în limba care a făcut împrumutul, ca de exemplu content „mulțumit” (cf. lat. contentus, fr. content), contentație „mulțumire” (cf. lat. contentatio) 2. curent raționalist apărut în lingvistica și filologia românească spre mijlocul secolului al XIX-lea, care, pentru a demonstra caracterul latin al limbii române, a încercat să elimine din ea cuvintele de alte origini; să modifice structura unor cuvinte străine și formele celor de origine latină, încât să le apropie cât mai mult – pe primele – de etimoanele latinești, iar pe celelalte de formele originare; să elaboreze dicționare, gramatici și sisteme ortografice, respectând principiul etimologic, să îmbogățească limba română cu termeni latini introduși în mod forțat în structura ei sau cu termeni noi, formați special din elemente latine. Astfel, au explicat cuvântul de origine slavă Slatina prin Stella Latina, modificându-i forma în Stelatina; cuvântul de origine slavă război prin latinul bellum („război”), modificându-i structura în răzbel; cuvântul de origine slavă nărav prin latinul mos, moris („obicei”), modificându-i forma în morav; au înlocuit cuvintele împrumutate chibrit și cravată prin formațiile aberante de părete frecătoriu și de gât legău; scriau tierra în loc de țară, iar sunetul î era redat în mai multe feluri: mână, vênt („vânt”), rîu, rônd („rând”), gût („gât”) etc. Susținând puritatea integrală a limbii române, curentul latinist ajungea astfel la o exagerare cu consecințe dăunătoare. El a fost combătut de învățații și scriitorii timpului ca B. P. Hasdeu, Al. Odobescu, T. Maiorescu, V. Alecsandri, C. Negruzzi și A. Russo. Reprezentanții cei mai de seamă ai curentului latinist au fost: G. Săulescu, T. Cipariu, A. T. Laurian și I. C. Massim. Pe lângă aceștia mai figurează G. Barițiu, Aron Pumnul, G. Munteanu, l. Hodoș, A. M. Marienescu, I. G. Sbiera etc. Meritele lui au fost însă importante: a contribuit la generalizarea scrierii cu caractere latine, a stimulat interesul pentru vechile texte de limbă românească, a adus noi argumente în sprijinul originii latine a limbii române, a contribuit la dezvoltarea lingvisticii și filologiei românești. Și-a încetat influența în jurul anului 1880 (v. și curént).

Intrare: latinism
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • latinism
  • latinismul
  • latinismu‑
plural
  • latinisme
  • latinismele
genitiv-dativ singular
  • latinism
  • latinismului
plural
  • latinisme
  • latinismelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

latinism

  • 1. Cuvânt, formă sau construcție sintactică împrumutate (fără necesitate) din limba latină (și neasimilate încă în limba care a făcut împrumutul).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. (numai) singular Curent apărut în lingvistica și în filologia românească din secolul XIX, care, pentru a demonstra caracterul latin al limbii române, a încercat să elimine din ea cuvintele de alte origini și să modifice astfel forma celor latine, încât să le apropie cât mai mult de forma originară; a contribuit la generalizarea scrierii cu caractere latine și a adus noi argumente în sprijinul originii latine a limbii române.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Latinismul îneca spiritele; neologismul ținea loc de talent; iscodirea de cuvinte era geniul! RUSSO, O. 55.
      surse: DLRLC

etimologie: