larma vi [At: GLOSAR REG. 44 / Pzi: ~mez / E: larmă] (Reg) A da alarma (3) Si: a alarma (1).

LARMĂ s. f. 1. Zgomot mare; gălăgie. ♦ Fig. (Rar) Frământare, zbucium. 2, (înv.) Alarmă. – Din magh. lárma, sb. larma.

larmă sf [At: ȘINCAI, HR. I, 198/29 / Pl: ~me, (înv) lărmi / E: mg lárma, srb lärma] 1 (Înv; după verbele „a da”, „a face”) Semnal prin care se chemau ostașii la arme sau prin care se anunța apropierea dușmanului Si: alarmă (1), (înv) larmăt (1). 2 (Înv; în construcții cu verbul „a fi”) Stare de neliniște provocată de apropierea dușmanului, de ivirea unui pericol etc. Si: (înv) larmăt (2). 3 (Îrg) Ceartă (1). 4 (Îvp; îe) A face ~ asupra cuiva A certa. 5 Gălăgie. 6 (Îe) A face (sau a stârni) ~ în jurul (sau împrejurul) cuiva (sau a ceva) A produce senzație. 7 (Fig) Agitație (2). 8 (Fig; rar) Frământare (12).

LARMĂ, (rar) larme, s. f. 1. Zgomot mare; gălăgie. ♦ Fig. (Rar) Frământare, zbucium. 2. (Înv.) Alarmă. – Din magh. lárma, scr. larma.

LARMĂ, (rar) larme, s. f. 1. Zgomot mare, gălăgie. În ograda gospodăriei colective era larmă și forfot. CAMILAR, TEM. 399. Se deșteptaseră pe pămătufurile înalte și privighetorile de baltă cu fluierături și larmă. SADOVEANU, N. F. 61. Tresar... aud deodat-o larmă P-aproape, colea-n stejeriș; Pun mîna repede pe armă Si iau pădurea-n curmeziș. IOSIF, P. 66. ◊ (În legătură cu verbul «a face») Dar ce-ai pățit mă... de te-ai sculat cu noaptea-n cap și faci așa larmă? CREANGĂ, P. 304. Singuratece izvoare fac cu valurile larmă. EMINESCU, O. I 83. Fă-ți idee de larma ce poate să facă în codru și mai ales în munți vreo două sute de oameni și vreo treizeci de cîini. BOLINTINEANU, O. 330. ♦ Fig. (Rar) Frămîntare, zbucium. Versurile curgeau tremurat, unul după altul, dominînd larmele extraordinare din ființa lui. CAMILAR, N. I 140. 2. (Învechit) Alarmă. Țara suna de crunte larme. ALECSANDRI, P. III 327. Toți oșteni fruntași ce-n larme Au fost în mai multe dăți. NEGRUZZI, S. II 74.

LARMĂ ~e f. Zgomot mare (de glasuri, de mijloace de transport etc.); gălăgie; zarvă. [G.-D. larmei] /<sb. larma, ung. lárma

larmă f. sgomot mare: și atâta larmă făcură ISP. [Serb. LARMA; v. alarmă].

lármă f., pl. e (ung. larma, pol. larm, sîrb. larma, d. germ. lärm, care vine d. fr. alarme, alarmă). Barb. Gălăgie, tărăboĭ, tumult (zgomot de vocĭ). – La uniĭ și lármăt.

larmă s. f., g.-d. art. larmei

larmă s. f., g.-d. art. larmei

larmă s. f., g.-d. art. larmei; pl. larme

LARMĂ s. v. alarmă.

LARMĂ s. 1. v. hărmălaie. 2. v. zgomot.

LARMĂ s. 1. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. și fam.) chiloman, (înv. și reg.) toi, (reg.) haraiman, hălălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. și Transilv.) holcă, (Transilv.) lolotă, (înv.) calabalîc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gîlceavă, (fig.) țigănie, (arg.) năsulie. (Era o ~ de nedescris.) 2. freamăt, gălăgie, tumult, vuiet, zgomot. (Ce ~ se aude?)

larmă s. v. ALARMĂ.

Larmă ≠ tăcere, tihnă, liniște

larmă (larme), s. f. – 1. (Înv.) Alertă, alarmă. – 2. Gălăgie, tărăboi, zgomot mare. Germ. Alarm (< it. all’arme), prin intermediul sl. (pol., sb., cr. larma), sau al mag. lárma (Cihac, II, 165; Gáldi, Dict., 179). Este un dublet al lui alarmă, s. f., din fr. alarme. Sec. XVIII. – Der. lărmălău, s. n. (Trans., gălăgie), sing. reconstituit din pl. lărmălaie, cf. hărmălaie; lărmui, vb. (înv., a alarma; a face zgomot); lărmuitor, adj. (zgomotos).

larmă, larme, s.f. – (reg.) Gălăgie, tărăboi, zgomot: „Și fata aude, la spatele ei, larmă mare” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 129). – Din magh. lárma „gălăgie” (Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA) sau pol., srb. larma (DER, DEX, MDA) < germ. Alarm < it. allárme (DER).

larmă, larme, s.f. – Gălăgie, zgomot; zarvă, hormot, holcă. – Din magh. lárma, srb. larma (< germ. Lärm).