laring^[1] s vz laringe corectat(ă)

LARING- v. laringo-.

laringa^[1] s vz laringe corectat(ă)

laringe sn [At: CANTEMIR, IST. 160 / V: (înv) laring^[1], ~nga, ~ngs, ~nx / Pl: ~ / E: lat larynx, it laringe] (Atm) Organ de forma unui tub, alcătuit din mai multe cartilaje articulate între ele, situat între trahee și baza limbii și care produce vocea cu ajutorul coardelor vocale.

larings sn vz laringe

larinx sn vz laringe

LARINGE s. m. Partea superioară a traheii, formată din cartilaje, la capătul căreia sînt situate coardele vocale; (popular) gîtlej, beregată.

LARINGE s.n. Organ situat în partea superioară a traheii, unde se găsesc coardele vocale. [Pl. invar., var. larinx s.n. / < it. laringe, cf. fr., gr. larynx].

LARINGO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) laringe”, „al laringelui”. [Var. laring-. / < fr. laryngo-, it. laringo-, cf. gr. larynx].

LARINX s.n. v. laringe.

LARINGE s. n. partea superioară a traheii, organ al fonației. (< it. laringe)

LARING(O)- elem. „laringe”. (< fr. laryng/o/-, cf. gr. larynx, -ngos)

LARINGE ~ n. Partea superioară a traheii unde se găsesc și coardele vocale. /<it. laringe

larinx n. organul vocii și al respirațiunii, constituit de partea superioară a traheei-artere.

*larínge n., pl. tot așa, ca meninge și faringe (vgr. larygx, láryggos, m.). Anat. Organu esențial al vociĭ (gîtu, gîtleju), format din maĭ multe pĭese mobile unele peste altele, în partea de sus a traheiĭ artere: cea maĭ mică iritațiune a laringeluĭ provoacă tuse. – Și larinx, pl. urĭ.

laringe s. n., art. laringele; pl. laringe

laringe s. n., pl. laringe

laringe s. n., pl. laringe

laringe

laringe, -ge.

LARING-, v. LARINGO-. □ ~ectomie (v. -ectomie), s. f., extirpare a laringelui.

LARINGO- „laringe, laringian”. ◊ gr. larynx, ngos „laringe, gîtlej” > fr. laringo-, germ. id., engl. id. > rom. laringo-. □ ~cel (v. -cel₂), s. n., tumoare a laringelui; ~centeză (v. -centeză), s. f., puncție a laringelui; ~fon (v. -fon), s. n., dispozitiv electroacustic care transformă oscilațiile laringelui în semnale electrice, utilizat în telefonia prin radio din tanc sau din avion; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în laringologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fiziologia și patologia laringelui; ~malacie (v. -malacie), s. f., ramoliție a laringelui; ~necroză (v. -necroză), s. f., proces de necrozare a laringelui; ~patie (v. -patie), s. f., afecțiune a laringelui; ~piocel (v. pio-, v. -cel₂), s. n., laringocel care conține puroi; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de refacere a laringelui; ~plegie (v. -plegie), s. f., paralizie a laringelui; ~rafie (v. -rafie), s. f., operație de sutură a laringelui; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie a laringelui; ~scop (v. -scop), s. n., instrument medical cu care se examinează laringele; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare medicală a laringelui cu ajutorul laringoscopului; ~spasm (v. -spasm), s. n., mișcare spasmodică a laringelui; ~stenoză (v. -stenoză), s. f., îngustare patologică a laringelui; ~stroboscop (v. strobo-, v. -scop), s. n., aparat utilizat pentru studiul mobilității corzilor vocale; ~tom (v. -tom), s. n., instrument întrebuințat în laringotomie; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a laringelui; ~traheotomie (v. traheo-, v. -tomie), s. f., deschidere chirurgicală a părții inferioare a laringelui și a traheii; ~xeroză (v. -xeroză), s. f., uscare patologică a mucoasei laringale.

LARÍNGE (< it.) s. n. Organul esențial al fonației, care produce vocea cu ajutorul coardelor vocale. Reprezintă primul segment al căilor respiratorii, fiind un conduct aerian, interpus între faringe și trahee, în partea mediană și anterioară a gâtului, format din mai multe cartilaje articulate între ele și puse în mișcare de un aparat muscular complex. Orificiul superior al l., denumit glotă, este închis în momentul deglutiției de epiglotă. Sin. (pop.) beregată.

LARINGE s. (ANAT.) (pop.) beregată, gâtlej, înghițitoare, (reg.) gâtiță.

laringe s.n. (anat.) <pop.> beregată, gâtlej, înghițitoare, <reg.> gâtiță, para gâtului (v. pară²), <înv.> răsuflătoare. În laringe se află coardele vocale.

LARINGE s. (ANAT.) (pop.) beregată, gîtlej, înghițitoare, (reg.) gîtiță.