2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LADÍNO s. n. Varietate a iudeospaniolei vorbită în Balcani, în Africa de Nord și în Orientul Apropiat de descendenții evreilor expulzați din Spania în 1492. – Din fr. ladino.

LÁDIN2, -Ă, ladini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație extinsă pe o arie cuprinsă între Alpii Centrali și vestul Mării Adriatice; p. ext. retoroman. 2. Adj. Care aparține ladinilor2 (1), privitor la ladini2 ♦ (Substantivat, f.) Limbă de origine romanică vorbită de ladini2 (1); retoromană. – Din it. ladino.

LADÍN2, -Ă, ladini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a unei părți din Elveția și din nordul Italiei; p. ext. retoroman. 2. Adj. Care aparține ladinilor2 (1), privitor la ladini2 ♦ (Substantivat, f.) Limbă de origine romanică vorbită de ladini2 (1); retoromană. – Din it. ladino.

LADÍN, -Ă adj., s.m. și f. Retoroman. // s.f. Limba retoromană. [< it. ladino].

LADÍN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) care aparține populațiilor retoromane din Elveția și nordul Italiei. ◊ (s. f.) limbă romanică vorbită de ladini. (< fr. ladin, it. ladino, lat. ladinus)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*ladíno (varietate a iudeospaniolei) s. n.

ladín2 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. ladíni; adj. f., s. f. ladínă, pl. ladíne


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

LADÍNO s. n. (Lingv.) 1. Limba religioasă a sefarzilor (spre deosebire de limba laică: sefardă sau iudeospaniolă), care este un calc3 al textelor biblice evreiești (al pentateuhului) și se scrie cu caractere latine sau rași. 2. Dialect sefard din Orient. (cf. sp. ladino < lat. latinus = latin)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

LADÍN, -Ă (< it.; {s} lat. latinus „latin”) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Grup lingvistic neolatin, care se extinde pe o arie cuprinsă între Alpii centrali și Vestul Mării Adriatice. Termenul derivă de la denumirea pe care locuitorii regiunii Engadine o dădeau propriei limbi (ladin din latinum); extins de G.I. Ascoli vorbitorilor din zona sudetă pentru a dovedi înrudirea și unitatea limbii lor. Se împarte în trei grupe: occidentală (romanșă), centrală (dolomitică) și orientală (friulană); p. ext. retoroman. ♦ Persoană care aparține acestor populații. 2. Adj. Care aparține ladinilor (1), referitor la ladini. ♦ (Substantivat, f.) Limbă de origine romanică vorbită de ladini (1); p ext. retoromană.

Intrare: ladino
substantiv neutru (N77)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ladino
  • ladinoul
  • ladinou‑
plural
genitiv-dativ singular
  • ladino
  • ladinoului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: ladină
ladină (persoană) substantiv feminin admite vocativul
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ladi
  • ladina
plural
  • ladine
  • ladinele
genitiv-dativ singular
  • ladine
  • ladinei
plural
  • ladine
  • ladinelor
vocativ singular
  • ladi
  • ladino
plural
  • ladinelor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ladin, -ă (persoană) ladină

  • 1. Persoană care face parte dintr-o populație extinsă pe o arie cuprinsă între Alpii Centrali și vestul Mării Adriatice.
    surse: DEX '09 MDN '00

etimologie: