LADIN¹ s. m. (Înv.) Specie de rășină plăcut mirositoare, extrasă dintr-o plantă exotică. – Din ngr. ládanon.

LADIN², -Ă, ladini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație extinsă pe o arie cuprinsă între Alpii Centrali și vestul Mării Adriatice; p. ext. retoroman. 2. Adj. Care aparține ladinilor² (1), privitor la ladini² ♦ (Substantivat, f.) Limbă de origine romanică vorbită de ladini² (1); retoromană. – Din it. ladino.

ladin², ~ă [At: ȘĂINEANU, Î. 32 / Pl: ~i, ~e / E: fr ladin, it ladino] 1 smp Populație de bază a unei părți din Elveția și din nordul Italiei. 2-3 smf, a (Persoană) care face parte din această populație Si: retoroman. 4 a Care aparține ladinilor (1) Si: retoroman. 5 a Referitor la ladini (1) Si: retoroman. 6 a Specific ladinilor (1) Si: retoroman. 7-8 sfa, a (Șîs limba ~ă) (Limbă de origine romanică) vorbită de ladini (1) Si: retoromană.

ladin¹ [At: (cca 1600-1625) GCR I, 64/36 / V: (înv) ~dan, ~danum / Pl: ~i / E: slv ладанъ, lat ladanum] (Înv) 1 sm (Bot; rar) Specie de arbuști mediteraneeni, din familia cistaceelor, din ale căror frunze se extrage ladinul¹ (2). 2 sn Rășină extrasă din ladin¹ (1), brună închisă sau neagră, cu miros plăcut, asemănător cu al ambrei, folosită în industria parfumurilor și a produselor cosmetice.

LADIN¹ s. m. (Înv.) Specie de rășină plăcut mirositoare, extrasă dintr-o plantă exotică. – Din ngr. ládanon.^[1]

LADIN², -Ă, ladini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a unei părți din Elveția și din nordul Italiei; p. ext. retoroman. 2. Adj. Care aparține ladinilor² (1), privitor la ladini² ♦ (Substantivat, f.) Limbă de origine romanică vorbită de ladini² (1); retoromană. – Din it. ladino.

LADIN s. m. (Învechit) Specie de rășină frumos mirositoare, extrasă dintr-o plantă exotică. Le prescrisese să se frece la nas și pe mîini cu usturoi și cu ladin. GHICA, S. 278.

LADIN, -Ă adj., s.m. și f. Retoroman. // s.f. Limba retoromană. [< it. ladino].

LADIN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) care aparține populațiilor retoromane din Elveția și nordul Italiei. ◊ (s. f.) limbă romanică vorbită de ladini. (< fr. ladin, it. ladino, lat. ladinus)

ladin a. se zice de idiomele reto-romane din Alpi.

*ladín, -ă adj. (d. latin). Nume dat unuĭ grup de dialecte retoromane (la frontierele Italiiĭ, Elvețiiĭ și Austriiĭ).

ladan sm vz ladin¹

ladanum sm vz ladin¹

ladin² (rășină) (înv.) s. m.

ladin¹ (nume etnic) adj. m., s. m., pl. ladini; adj. f., s. f. ladină, pl. ladine

ladin² (nume etnic) adj. m., s. m., pl. ladini; adj. f., s. f. ladină, pl. ladine

ladin¹ (rășină) (înv.) s. m.

ladin (rășină) s. m.

ladin (persoană) s. m., adj. m., pl. ladini; f. sg. ladină, g.-d. art. ladinei, pl. ladine

ladină (idiom retoroman) s. f., g.-d. art. ladinei

ladină (idiom retoroman) s. f., g.-d. art. ladinei

ladină (limba) s. f., g.-d. art. ladinei

LADIN adj. v. retoroman.^[1]

LADIN adj. retoroman. (Populație ~.)

LADINĂ s. (LINGV.) retoromană.

LADINĂ s. (LINGV.) retoromană.

LADÍN, -Ă (< it.; {s} lat. latinus „latin”) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Grup lingvistic neolatin, care se extinde pe o arie cuprinsă între Alpii centrali și Vestul Mării Adriatice. Termenul derivă de la denumirea pe care locuitorii regiunii Engadine o dădeau propriei limbi (ladin din latinum); extins de G.I. Ascoli vorbitorilor din zona sudetă pentru a dovedi înrudirea și unitatea limbii lor. Se împarte în trei grupe: occidentală (romanșă), centrală (dolomitică) și orientală (friulană); p. ext. retoroman. ♦ Persoană care aparține acestor populații. 2. Adj. Care aparține ladinilor (1), referitor la ladini. ♦ (Substantivat, f.) Limbă de origine romanică vorbită de ladini (1); p ext. retoromană.