2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LĂLĂÍRE, lălăiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a lălăi și rezultatul ei. – V. lălăi.

LĂLĂÍRE, lălăiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a lălăi și rezultatul ei. – V. lălăi.

lălăire sf [At: LB / Pl: ~ri / E: lălăi] (Fam) 1 Gălăgie. 2 Bâlbâială. 3-4 Lălăit (3-4).

LĂLĂÍ, lălăiesc, vb. IV. Tranz. A cânta (monoton, la nesfârșit) o melodie, înlocuind de obicei cuvintele cu silaba „la” (repetat). – Formație onomatopeică.

lălăi [At: LB / Pzi: ~esc / E: fo] 1 vt (Fam) A cânta fără cuvinte repetând silaba „la”. 2 vr (Pex) A cânta neglijent, fără a urmări o anumită ordine melodică. 3 vr (Pan) A se bâlbâi. 4 vr A se mișca neglijent și greoi.

LĂLĂÍ, lălăiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A cânta (monoton, la nesfârșit) o melodie, înlocuind de obicei cuvintele cu silaba „la” (repetat). – Formație onomatopeică.

LĂLĂÍ, lălăiesc, vb. IV. Tranz. (Familiar) A cînta neglijent, înlocuind cuvintele melodiei cu silaba «la» repetată într-una. A oprit sania ca să admire luna și a lălăit felurite cîntece. REBREANU, R. I 230. Începu a lălăi o melodie țărănească, un cîntec duios de leagăn. MIRONESCU, S. A. 35. ◊ Absol. Pe la prînzul cel mare, iacătă-mă-s și eu de după dîmb, cu mîncarea sleită, veneam nu veneam, auzindu-i lălăind așa de cu chef. CREANGĂ, A. 54.

A LĂLĂÍ ~iésc intranz. rar fam. A cânta monoton o melodie, înlocuind cuvintele cu un „la” continuu și repetat. [Și lălăi] /Onomat.

LĂLĂI vb. (Mold.) A fredona. De cîte ori au lălăit cîntece lumești. VSV 1742, 185r. Etimologie: formație onomatopeică.

lălăì v. Mold. a păși legănându-se: auzindu-i lălăind așa de cu chef CR. [Lit. a umbla lela].

lắlăĭ și -ĭésc, a v. intr. (imit. d. lă-lă, articulațiunile celuĭ care nu știe să cînte). Fam. Cînt mult și fără nicĭ o grație, de ex., ca un om beat. V. lolotesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

lălăíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. lălăírii; pl. lălăíri

lălăíre s. f., g.-d. art. lălăírii; pl. lălăíri

!lălăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 lắlăie, imperf. 3 sg. lălăiá; conj. prez. 3 să lắlăie

lălăí vb., ind. prez. 1 sg. lălăiésc/lălăi, 3 sg. și pl. lălăiéște/lălăie, imperf. 3 sg. lălăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lălăiáscă/lălăie


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LĂLĂI vb. v. fredona, îngâna.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

lălăí, lălăiesc, vb. intranz. – A cânta monoton o melodie. – Formă onomatopeică (DEX, MDA).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

lălăi, lălăiesc I. v. t. a cânta monoton, la nesfârșit o melodie, înlocuind textul acesteia cu silaba „la” II. v. r. a se mișca încet, a face un lucru fără pic de grabă

Intrare: lălăire
lălăire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lălăire
  • lălăirea
plural
  • lălăiri
  • lălăirile
genitiv-dativ singular
  • lălăiri
  • lălăirii
plural
  • lălăiri
  • lălăirilor
vocativ singular
plural
Intrare: lălăi
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lălăi
  • lălăire
  • lălăit
  • lălăitu‑
  • lălăind
  • lălăindu‑
singular plural
  • lălăie
  • lălăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • lălăi
(să)
  • lălăi
  • lălăiam
  • lălăii
  • lălăisem
a II-a (tu)
  • lălăi
(să)
  • lălăi
  • lălăiai
  • lălăiși
  • lălăiseși
a III-a (el, ea)
  • lălăie
(să)
  • lălăie
  • lălăia
  • lălăi
  • lălăise
plural I (noi)
  • lălăim
(să)
  • lălăim
  • lălăiam
  • lălăirăm
  • lălăiserăm
  • lălăisem
a II-a (voi)
  • lălăiți
(să)
  • lălăiți
  • lălăiați
  • lălăirăți
  • lălăiserăți
  • lălăiseți
a III-a (ei, ele)
  • lălăie
(să)
  • lălăie
  • lălăiau
  • lălăi
  • lălăiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lălăi
  • lălăire
  • lălăit
  • lălăitu‑
  • lălăind
  • lălăindu‑
singular plural
  • lălăiește
  • lălăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • lălăiesc
(să)
  • lălăiesc
  • lălăiam
  • lălăii
  • lălăisem
a II-a (tu)
  • lălăiești
(să)
  • lălăiești
  • lălăiai
  • lălăiși
  • lălăiseși
a III-a (el, ea)
  • lălăiește
(să)
  • lălăiască
  • lălăia
  • lălăi
  • lălăise
plural I (noi)
  • lălăim
(să)
  • lălăim
  • lălăiam
  • lălăirăm
  • lălăiserăm
  • lălăisem
a II-a (voi)
  • lălăiți
(să)
  • lălăiți
  • lălăiați
  • lălăirăți
  • lălăiserăți
  • lălăiseți
a III-a (ei, ele)
  • lălăiesc
(să)
  • lălăiască
  • lălăiau
  • lălăi
  • lălăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

lălăire

  • 1. familiar Acțiunea de a lălăi și rezultatul ei.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • vezi lălăi
    surse: DEX '98 DEX '09

lălăi

  • 1. A cânta (monoton, la nesfârșit) o melodie, înlocuind de obicei cuvintele cu silaba „la” (repetat).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fredona îngâna attach_file 3 exemple
    exemple
    • A oprit sania ca să admire luna și a lălăit felurite cîntece. REBREANU, R. I 230.
      surse: DLRLC
    • Începu a lălăi o melodie țărănească, un cîntec duios de leagăn. MIRONESCU, S. A. 35.
      surse: DLRLC
    • absolut Pe la prînzul cel mare, iacătă-mă-s și eu de după dîmb, cu mîncarea sleită, veneam nu veneam, auzindu-i lălăind așa de cu chef. CREANGĂ, A. 54.
      surse: DLRLC

etimologie: