2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

lăfăit, ~ă a [At: CREANGĂ, P. 12 / V: (reg) ~iat / Pl: ~iți, ~e / E: lăfăi] (D. oameni) 1 Așezat comod pe ceva sau undeva fără a se jena față de cei din jur Si: lățit, (reg) răscăbăiat. 2 În huzur.

LĂFĂÍT, -Ă, lăfăiți, -te, adj. Comod, destins; în huzur, îmbelșugat. – V. lăfăi.

LĂFĂÍT, -Ă, lăfăiți, -te, adj. Comod, destins; în huzur, îmbelșugat. – V. lăfăi.

lăfăi2 vi [At: DLR ms / Pzi: ~esc / E: laf + -ăi] (Îvr) 1 A pălăvrăgi. 2 A se lăuda.

lăfăi1 vr [At: GANE, N. III, 59 / V: (cscj) ~ia, (reg) ~foi / Pzi: lăfăi, (înv) ~esc / E: mg leffenni] 1 (D. oameni) A sta comod, întinzîndu-și corpul în voie Si: (reg) a răscăbăia. 2 A trăi în belșug Si: a huzuri. 3 (Udp „cu”) A petrece. 4 (Rar) A se simți bine.

LĂFĂÍ, lăfăiesc, vb. IV. Refl. 1. A sta comod pe ceva sau undeva, întinzându-și corpul în voie. 2. A trăi comod, în belșug; a huzuri, a se desfăta. [Prez. ind. și: lắfăi] – Din magh. leffenni „a bălăbăni, a atârna”.

LĂFĂÍ, lăfăiesc, vb. IV. Refl. 1. A sta comod pe ceva sau undeva, întinzându-și corpul în voie. 2. A trăi comod, în belșug; a huzuri, a se desfăta. [Prez. ind. și: lắfăi] – Din magh. leffenni „a bălăbăni, a atârna”.

LĂFĂÍ, lăfăiesc și lăfăi, vb. IV. Refl. A sta comod, a-și întinde corpul în voie fără a se sinchisi de alții, p. ext. a trăi în belșug, a petrece în voie, a huzuri, a se desfăta. Voi să vă lăfăiți și să huzuriți de căldură, iară eu să crap de frig. CREANGĂ, P. 252. Avea... ogradă încăpătoare în care se lăfăiau sumedenie de gobăi. CONTEMPORANUL, V 97. ◊ Fig. Nemaisfiindu-se să-și lase bucuria să i se lăfăie pe fața lucie de nădușeală, arătă într-acolo cu amîndouă mîinile. GALAN, Z. R. 213.

A SE LĂFĂÍ mă ~iésc intranz. 1) A sta comod, întinzându-și corpul în voie. 2) A trăi din belșug și fără griji; a huzuri. /<ung. leffenni

lăfăì v. Mold. a ședea întins cu ifos: se lăfăe pe o canapea. [Ceh. LAHATI, a culca].

lắfăĭ și -ĭésc (mă) v. refl. (cp. cu nsl. lâjhati se, a hoĭnări). Iron. Șed întins (tologit, trîntit): sătulu se lăfăĭa pe canapea. Fig. Mă răsfăț: a te lăfăi în parale.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!lăfăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se lắfăie, imperf. 3 sg. se lăfăiá; conj. prez. 3 să se lắfăie

lăfăí vb., ind. prez. 1 sg. lăfăiésc/lăfăi, imperf. 3 sg. lăfăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lăfăiáscă/lăfăie

lăfăi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăfăiesc, conj. lăfăiască)

lăfăesc, -ăiască 3 conj., -ăiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LĂFĂÍ vb. 1. a se răsfăța, (înv. și reg.) a se proslăvi. (Se ~ pe cuptor.) 2. v. huzuri.

LĂFĂI vb. 1. a se răsfăța, (înv. și reg.) a se proslăvi. (Se ~ pe cuptor.) 2. a huzuri. (Se ~ în belșug.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

lăfăí, lăfăiesc, vb. refl. – A se răsfăța, a huzuri. – Din magh. leffenni „a atârna” (DEX).

Intrare: lăfăit
lăfăit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lăfăit
  • lăfăitul
  • lăfăitu‑
  • lăfăi
  • lăfăita
plural
  • lăfăiți
  • lăfăiții
  • lăfăite
  • lăfăitele
genitiv-dativ singular
  • lăfăit
  • lăfăitului
  • lăfăite
  • lăfăitei
plural
  • lăfăiți
  • lăfăiților
  • lăfăite
  • lăfăitelor
vocativ singular
plural
Intrare: lăfăi
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lăfăi
  • lăfăire
  • lăfăit
  • lăfăitu‑
  • lăfăind
  • lăfăindu‑
singular plural
  • lăfăiește
  • lăfăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • lăfăiesc
(să)
  • lăfăiesc
  • lăfăiam
  • lăfăii
  • lăfăisem
a II-a (tu)
  • lăfăiești
(să)
  • lăfăiești
  • lăfăiai
  • lăfăiși
  • lăfăiseși
a III-a (el, ea)
  • lăfăiește
(să)
  • lăfăiască
  • lăfăia
  • lăfăi
  • lăfăise
plural I (noi)
  • lăfăim
(să)
  • lăfăim
  • lăfăiam
  • lăfăirăm
  • lăfăiserăm
  • lăfăisem
a II-a (voi)
  • lăfăiți
(să)
  • lăfăiți
  • lăfăiați
  • lăfăirăți
  • lăfăiserăți
  • lăfăiseți
a III-a (ei, ele)
  • lăfăiesc
(să)
  • lăfăiască
  • lăfăiau
  • lăfăi
  • lăfăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lăfăi
  • lăfăire
  • lăfăit
  • lăfăitu‑
  • lăfăind
  • lăfăindu‑
singular plural
  • lăfăie
  • lăfăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • lăfăi
(să)
  • lăfăi
  • lăfăiam
  • lăfăii
  • lăfăisem
a II-a (tu)
  • lăfăi
(să)
  • lăfăi
  • lăfăiai
  • lăfăiși
  • lăfăiseși
a III-a (el, ea)
  • lăfăie
(să)
  • lăfăie
  • lăfăia
  • lăfăi
  • lăfăise
plural I (noi)
  • lăfăim
(să)
  • lăfăim
  • lăfăiam
  • lăfăirăm
  • lăfăiserăm
  • lăfăisem
a II-a (voi)
  • lăfăiți
(să)
  • lăfăiți
  • lăfăiați
  • lăfăirăți
  • lăfăiserăți
  • lăfăiseți
a III-a (ei, ele)
  • lăfăie
(să)
  • lăfăie
  • lăfăiau
  • lăfăi
  • lăfăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)