KINETOTERAPÍE s. f. Ansamblu de tratamente pentru redarea funcției unor părți ale corpului prin mobilizare, la persoanele accidentate sau bolnave. – Din fr. kinetothérapie.

kinetoterapie sf [At: DN³ / Pl: (rar) ~ii / E: cf gr κινητος + θεραπεία] Ansamblu de tratamente pentru redarea funcțiunii unor părți de corp prin mobilizare la accidentați sau bolnavi.

KINETOTERAPÍE s.f. Chineziterapie. [Gen. -iei. / cf. gr. kinetos – mobil, therapeia – tratament].

KINETOTERAPÍE s. f. Chineziterapie. (din fr. kinétothérapie)

kinetoterapíe s. f. (med.) Terapeutică prin mișcare ◊ „La sanatoriul balnear Grand, din stațiunea Eforie Nord [...] s-a inaugurat o modernă secție de kinetoterapie [...] Aici s-au construit, totodată, un puț pentru elongații subacvale, două bazine individuale de kinetoterapie [...] precum și două săli pentru masaj uscat.” R.l. 18 VIII 77 p. 5. ◊ „Metodele medicinii fizice moderne de terapie prin mișcare – kinetoterapie, într-un termen de specialitate [...]” R.l. 29 V 81 p. 5; v. și scripetoterapie (1975) // cf. gr. kinetos „mobil” + therapeia „tratament”; DM; DN3//

CHINETOTERAPÍE s. f. chineziterapie. (< fr. kinétothérapie)

*kinetoterapíe s. f., art. kinetoterapía, g.-d. kinetoterapíi, art. kinetoterapíei

kinetoterapíe s. f., g.-d. art. kinetoterapíei; pl. kinetoterapíi

CHINETO- (CINETO-, KINETO-) „mișcare, mobilitate”. ◊ gr. kinetos „mobil, mișcător” > fr. kinéto- și cinéto-, germ. kineto-, engl. id., it. chineto- > rom. chineto-, cineto- și kineto-. □ ~cor (cinetocor, kinetocor) (v. -cor), s. n., centromer*; ~nemă (cinetonemă) (v. -nemă), s. f., loc de inserție a filamentelor fusului cromozomial; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., corpuscul cromofil din celulele nervoase; ~plaste (cinetoplaste, kinetoplaste) (v. -plast), s. n. pl., corpusculi sateliți formați la baza flagelilor, care se divid concomitent cu chinetozomii; ~scop (kinetoscop) (v. -scop), s. n., aparat cu ajutorul căruia se poate reconstitui o mișcare; ~terapie (kinetoterapie) (v. -terapie), s. f., chineziterapie*; ~zom (cinetozom, kinetozom) (v. -zom), s. m., 1. Corp granular, situat la baza unui flagel sau cil. 2. Particulă citoplasmatică autoduplicantă, cu rol important în morfogeneza ciliatelor.^[1] modificată