kinetoterapie sf [At: DN³ / Pl: (rar) ~ii / E: cf gr κινητος + θεραπεία] Ansamblu de tratamente pentru redarea funcțiunii unor părți de corp prin mobilizare la accidentați sau bolnavi.

KINETOTERAPÍE s. f. Ansamblu de tratamente pentru redarea funcției unor părți ale corpului prin mobilizare, la persoanele accidentate sau bolnave. – Din fr. kinetothérapie.

KINETOTERAPÍE s.f. Chineziterapie. [Gen. -iei. / cf. gr. kinetos – mobil, therapeia – tratament].

KINETOTERAPÍE s. f. Chineziterapie. (din fr. kinétothérapie)

kinetoterapíe s. f. (med.) Terapeutică prin mișcare ◊ „La sanatoriul balnear Grand, din stațiunea Eforie Nord [...] s-a inaugurat o modernă secție de kinetoterapie [...] Aici s-au construit, totodată, un puț pentru elongații subacvale, două bazine individuale de kinetoterapie [...] precum și două săli pentru masaj uscat.” R.l. 18 VIII 77 p. 5. ◊ „Metodele medicinii fizice moderne de terapie prin mișcare – kinetoterapie, într-un termen de specialitate [...]” R.l. 29 V 81 p. 5; v. și scripetoterapie (1975) // cf. gr. kinetos „mobil” + therapeia „tratament”; DM; DN3//

CHINETOTERAPÍE s. f. chineziterapie. (< fr. kinétothérapie)

*kinetoterapíe s. f., art. kinetoterapía, g.-d. kinetoterapíi, art. kinetoterapíei

kinetoterapíe s. f., g.-d. art. kinetoterapíei; pl. kinetoterapíi

CHINETO- (CINETO-, KINETO-) „mișcare, mobilitate”. ◊ gr. kinetos „mobil, mișcător” > fr. kinéto- și cinéto-, germ. kineto-, engl. id., it. chineto- > rom. chineto-, cineto- și kineto-. □ ~cor (cinetocor, kinetocor) (v. -cor), s. n., centromer*; ~nemă (cinetonemă) (v. -nemă), s. f., loc de inserție a filamentelor fusului cromozomial; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., corpuscul cromofil din celulele nervoase; ~plaste (cinetoplaste, kinetoplaste) (v. -plast), s. n. pl., corpusculi sateliți formați la baza flagelilor, care se divid concomitent cu chinetozomii; ~scop (kinetoscop) (v. -scop), s. n., aparat cu ajutorul căruia se poate reconstitui o mișcare; ~terapie (kinetoterapie) (v. -terapie), s. f., chineziterapie*; ~zom (cinetozom, kinetozom) (v. -zom), s. m., 1. Corp granular, situat la baza unui flagel sau cil. 2. Particulă citoplasmatică autoduplicantă, cu rol important în morfogeneza ciliatelor.^[1] modificată