16 definiții pentru jurisprudență

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JURISPRUDENȚĂ, jurisprudente, s. f. 1. Totalitatea hotărârilor pronunțate de organele de jurisdicție într-un anumit domeniu; spec. ansamblu de decizii ale unui tribunal; felul în care judecă în mod obișnuit un tribunal un litigiu. 2. Analiza naturii dreptului și a sistemelor juridice; filosofia dreptului. – Din fr. juris- prudence, lat. jurisprudentia.

jurisprudență sf [At: NEGRUZZI, S. I, 333 / V: iu~[1] / Pl: ~țe / E: fr jurisprudence, lat jurisprudentia] 1 Totalitate a hotărârilor pronunțate de organele de jurisdicție într-un anumit domeniu. 2 (Spc) Ansamblu de decizii ale unui tribunal. 3 Fel în care un tribunal judecă un litigiu. 4 Interpretare a unei situații neprevăzute de lege care capătă putere de lege. 5 Știință a dreptului.

  1. Variantă neconsemnată ca intrare principală. — gall

*JURISPRUDENȚĂ (pl. -țe) sf. ⚖️ 1 Știința dreptului și a legilor 2 Totalitatea sentințelor judecătorești 3 Normele după care trebuesc judecate anumite cazuri, cum trebuesc interpretate anumite legi, stabilite prin sentințele date [fr.].

JURISPRUDENȚĂ, jurisprudențe, s. f. 1. Totalitatea hotărârilor pronunțate de organele de jurisdicție într-un anumit domeniu; spec. ansamblu de decizii ale unui tribunal; felul în care judecă în mod obișnuit un tribunal un litigiu. 2. Știința dreptului. – Din fr. jurisprudence, lat. jurisprudentia.

JURISPRUDENȚĂ, jurisprudențe, s. f. 1. Soluție dată cu prilejul dezlegării unei cauze de către tribunale sau alte organe de jurisdicție, prin interpretarea unei norme prevăzute de lege sau de alt act normativ ori, în lipsă, prin determinarea normei juridice aplicabile cazului, cu ajutorul principiilor legislației. 2. Totalitatea hotărîrilor pronunțate de unul sau mai multe tribunale ori alte organe de jurisdicție, privitor la o anumită materie juridică. 3. (Învechit) Știința dreptului. Era un om versat în jurisprudență. NEGRUZZI, S. I 333.

JURISPRUDENȚĂ s.f. 1. Soluție dată cu prilejul dezlegării unei cauze de către un organ de jurisdicție prin interpretarea unei norme prevăzute de lege sau de alt act normativ ori prin determinarea normei juridice aplicabile cazului cu ajutorul principiilor legislației. 2. Totalitatea hotărîrilor pronunțate asupra unor anumitor cazuri de unul sau de mai multe organe de jurisdicție. 3. (Liv.) Științe juridice; drept. [Cf. fr. jurisprudence, lat. iurisprudentia].

JURISPRUDENȚĂ s. f. 1. totalitatea hotărârilor pronunțate de organele de jurisdicție într-un anumit domeniu; (spec.) ansamblu de decizii ale unui tribunal. 2. știința dreptului. (< fr. jurisprudence, lat. jurisprudentia)

JURISPRUDENȚĂ ~e f. 1) Ansamblu de principii juridice; știință a dreptului. 2) Ansamblu de decizii sau soluții date de un organ de jurisdicție în anumite probleme de drept. [G.-D. jurisprudenței; Sil. -ris-pru-] /<lat. jurisprudentia, fr. jurisprudence

jurisprudență f. 1. știința dreptului și a legilor: 2. totalitatea principiilor de drept urmate într’o țară sau asupra unei materii.

jurisprudénță f., pl. e (lat. jurisprudentia, d. jus, gen. juris, drept, și prudentia, știință). Știința dreptuluĭ. Modu în care tribunalele decid de ordinar în privința cutăruĭ saŭ cutăruĭ punct: jurisprudența înlocuĭește de multe orĭ tăcerea legiĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

jurisprudență s. f., g.-d. art. jurisprudenței; pl. jurisprudențe

jurisprudență s. f., g.-d. art. jurisprudenței; pl. jurisprudențe

jurisprudență s. f., g.-d. art. jurisprudenței; pl. jurisprudențe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

jurisprudență s.f. (jur.) drept, <înv. și pop.> legile (v. lege), <înv.> drit, știința pravilelor (v. știință). La facultate a studiat jurisprudența.

JURISPRUDENȚĂ s. drept, (înv. și pop.) legile (pl. art.), (înv.) drit. (Învață ~.)

Intrare: jurisprudență
jurisprudență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jurisprudență
  • jurisprudența
plural
  • jurisprudențe
  • jurisprudențele
genitiv-dativ singular
  • jurisprudențe
  • jurisprudenței
plural
  • jurisprudențe
  • jurisprudențelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

jurisprudență, jurisprudențesubstantiv feminin

  • 1. Totalitatea hotărârilor pronunțate de organele de jurisdicție într-un anumit domeniu. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. prin specializare Ansamblu de decizii ale unui tribunal; felul în care judecă în mod obișnuit un tribunal un litigiu. DEX '09 MDA2
  • 2. Analiza naturii dreptului și a sistemelor juridice; filozofia dreptului. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: drept
    • format_quote Era un om versat în jurisprudență. NEGRUZZI, S. I 333. DLRLC
    • 2.1. Știință a dreptului. MDA2
  • 3. Soluție dată cu prilejul dezlegării unei cauze de către tribunale sau alte organe de jurisdicție, prin interpretarea unei norme prevăzute de lege sau de alt act normativ ori, în lipsă, prin determinarea normei juridice aplicabile cazului, cu ajutorul principiilor legislației. DLRLC DN
    • 3.1. Fel în care un tribunal judecă un litigiu. MDA2
    • 3.2. Interpretare a unei situații neprevăzute de lege care capătă putere de lege. MDA2
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.