13 definiții pentru jurisprudență

jurisprudență sf [At: NEGRUZZI, S. I, 333 / V: iu~ / Pl: ~țe / E: fr jurisprudence, lat jurisprudentia] 1 Totalitate a hotărârilor pronunțate de organele de jurisdicție într-un anumit domeniu. 2 (Spc) Ansamblu de decizii ale unui tribunal. 3 Fel în care un tribunal judecă un litigiu. 4 Interpretare a unei situații neprevăzute de lege care capătă putere de lege. 5 Știință a dreptului.

JURISPRUDÉNȚĂ, jurisprudente, s. f. 1. Totalitatea hotărârilor pronunțate de organele de jurisdicție într-un anumit domeniu; spec. ansamblu de decizii ale unui tribunal; felul în care judecă în mod obișnuit un tribunal un litigiu. 2. Analiza naturii dreptului și a sistemelor juridice; filosofia dreptului. – Din fr. juris- prudence, lat. jurisprudentia.

JURISPRUDÉNȚĂ, jurisprudențe, s. f. 1. Totalitatea hotărârilor pronunțate de organele de jurisdicție într-un anumit domeniu; spec. ansamblu de decizii ale unui tribunal; felul în care judecă în mod obișnuit un tribunal un litigiu. 2. Știința dreptului. – Din fr. jurisprudence, lat. jurisprudentia.

JURISPRUDÉNȚĂ, jurisprudențe, s. f. 1. Soluție dată cu prilejul dezlegării unei cauze de către tribunale sau alte organe de jurisdicție, prin interpretarea unei norme prevăzute de lege sau de alt act normativ ori, în lipsă, prin determinarea normei juridice aplicabile cazului, cu ajutorul principiilor legislației. 2. Totalitatea hotărîrilor pronunțate de unul sau mai multe tribunale ori alte organe de jurisdicție, privitor la o anumită materie juridică. 3. (Învechit) Știința dreptului. Era un om versat în jurisprudență. NEGRUZZI, S. I 333.

jurisprudénță s. f., g.-d. art. jurisprudénței; pl. jurisprudénțe

JURISPRUDÉNȚĂ s. v. drept.

JURISPRUDÉNȚĂ s.f. 1. Soluție dată cu prilejul dezlegării unei cauze de către un organ de jurisdicție prin interpretarea unei norme prevăzute de lege sau de alt act normativ ori prin determinarea normei juridice aplicabile cazului cu ajutorul principiilor legislației. 2. Totalitatea hotărârilor pronunțate asupra unor anumitor cazuri de unul sau de mai multe organe de jurisdicție. 3. (Liv.) Științe juridice; drept. [Cf. fr. jurisprudence, lat. iurisprudentia].

JURISPRUDÉNȚĂ s. f. 1. totalitatea hotărârilor pronunțate de organele de jurisdicție într-un anumit domeniu; (spec.) ansamblu de decizii ale unui tribunal. 2. știința dreptului. (< fr. jurisprudence, lat. jurisprudentia)

JURISPRUDÉNȚĂ ~e f. 1) Ansamblu de principii juridice; știință a dreptului. 2) Ansamblu de decizii sau soluții date de un organ de jurisdicție în anumite probleme de drept. [G.-D. jurisprudenței; Sil. -ris-pru-] /<lat. jurisprudentia, fr. jurisprudence

jurisprudență f. 1. știința dreptului și a legilor: 2. totalitatea principiilor de drept urmate într’o țară sau asupra unei materii.

jurisprudénță f., pl. e (lat. jurisprudentia, d. jus, gen. juris, drept, și prudentia, știință). Știința dreptuluĭ. Modu în care tribunalele decid de ordinar în privința cutăruĭ saŭ cutăruĭ punct: jurisprudența înlocuĭește de multe orĭ tăcerea legiĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

jurisprudénță s. f., g.-d. art. jurisprudénței; pl. jurisprudénțe

JURISPRUDENȚĂ s. drept, (înv. și pop.) legile (pl. art.), (înv.) drit. (Învață ~.)

Intrare: jurisprudență
jurisprudență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jurisprudență
  • jurisprudența
plural
  • jurisprudențe
  • jurisprudențele
genitiv-dativ singular
  • jurisprudențe
  • jurisprudenței
plural
  • jurisprudențe
  • jurisprudențelor
vocativ singular
plural

jurisprudență

  • 1. Totalitatea hotărârilor pronunțate de organele de jurisdicție într-un anumit domeniu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. prin specializare Ansamblu de decizii ale unui tribunal; felul în care judecă în mod obișnuit un tribunal un litigiu.
      surse: DEX '09
  • 2. Analiza naturii dreptului și a sistemelor juridice; filosofia dreptului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: drept (s.n.) un exemplu
    exemple
    • Era un om versat în jurisprudență. NEGRUZZI, S. I 333.
      surse: DLRLC
  • 3. Soluție dată cu prilejul dezlegării unei cauze de către tribunale sau alte organe de jurisdicție, prin interpretarea unei norme prevăzute de lege sau de alt act normativ ori, în lipsă, prin determinarea normei juridice aplicabile cazului, cu ajutorul principiilor legislației.
    surse: DLRLC DN

etimologie: