10 definiții pentru judecătorie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JUDECĂTORÍE, judecătorii, s. f. Instituție judecătorească având competența de a soluționa (în primă sau în ultimă instanță) anumite pricini prevăzute de lege; clădire unde se află sediul acestei instanțe. ♦ Autoritate judiciară. – Judecător + suf. -ie.

JUDECĂTORÍE, judecătorii, s. f. Instituție judecătorească având competența de a soluționa (în primă sau în ultimă instanță) anumite pricini prevăzute de lege; clădire unde se află sediul acestei instanțe. ♦ Autoritate judiciară. – Judecător + suf. -ie.

judecătorie sf [At: PRAVILA (1814), 8 / Pl: ~ii / E: judecător + -ie] 1 Instituție judecătorească având competența de a soluționa, în primă sau în ultimă instanță, anumite pricini prevăzute de lege. 2 Clădire unde se află judecătoria (1) Si: tribunal. 3 Autoritate judiciară. 4 (Spc; iuz; îs) ~ de pace (sau de ocol) Primă treaptă a ierarhiei judiciare, cu atribuții bine definite și limitate. 5 (Înv; îs) ~ comunală Instituție judiciară în comune, compusă din primar și doi jurați. 6-9 (Rar) Profesie de judecător (1-4).

JUDECĂTORÍE, judecătorii, s. f. (În vechea organizare judecătorească, uneori întregit prin «de pace», «de ocol» sau, mai recent, «populară») Instanță judiciară care judeca procese de importanță mai redusă; clădire sau sediu unde se judecau astfel de procese. S-a aciuiat pe lîngă judecătoria de pace. STANCU, D. 259. În Necule se află, pe lîngă taftul suprefecturii, judecătoria de ocol. DELAVRANCEA, H. T. 211. Cum ajung într-un loc unde era judecătorie, se înfățoșează înaintea judecătorului. CREANGĂ, A. 146. ♦ Autoritate judiciară. Fă hîrtie de dănuire... și să mergem s-o întărim la judecătorie. NEGRUZZI, S. I 302.

JUDECĂTORÍE ~i f. 1) Organ judiciar având competența de a soluționa litigiile în primă instanță (și recursurile). 2) Local unde își are sediul acest organ judiciar. [G.-D. judecătoriei] /judecător + suf. ~ie

judecătorie f. 1. jurisdicțiunea judecătorului: în România sunt judecătorii de pace sau de ocol, urbane și rurale; 2. pretoriu.

judecătoríe f. Tribunal p. procese micĭ, localu unde judecă judecătoru de pace. Calitatea de judecător.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

judecătoríe s. f., art. judecătoría, g.-d. art. judecătoríei; pl. judecătoríi, art. judecătoríile

judecătoríe s. f., art. judecătoría, g.-d. art. judecătoríei; pl. judecătoríi, art. judecătoríile


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

JUDECĂTORÍE s. (JUR.) (înv.) judecătoare, scaun, (Litigiu ajuns în fața ~.)

JUDECĂTORIE s. (JUR.) (înv.) judecătoare, scaun. (Litigiu ajuns în fața ~.)

Intrare: judecătorie
judecătorie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • judecătorie
  • judecătoria
plural
  • judecătorii
  • judecătoriile
genitiv-dativ singular
  • judecătorii
  • judecătoriei
plural
  • judecătorii
  • judecătoriilor
vocativ singular
plural

judecătorie

  • 1. Instituție judecătorească având competența de a soluționa (în primă sau în ultimă instanță) anumite pricini prevăzute de lege; clădire unde se află sediul acestei instanțe.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: judecătoare (instituție) scaun 3 exemple
    exemple
    • S-a aciuiat pe lîngă judecătoria de pace. STANCU, D. 259.
      surse: DLRLC
    • În Necule se află, pe lîngă taftul suprefecturii, judecătoria de ocol. DELAVRANCEA, H. T. 211.
      surse: DLRLC
    • Cum ajung într-un loc unde era judecătorie, se înfățoșează înaintea judecătorului. CREANGĂ, A. 146.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Autoritate judiciară.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Fă hîrtie de dănuire... și să mergem s-o întărim la judecătorie. NEGRUZZI, S. I 302.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Judecător + sufix -ie.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX