JIGALĂ, jigale, s. f. (Înv. și reg.) Cui întors la vârf și înroșit în foc, cu care se găuresc ciubucele sau se decorează diverse obiecte de lemn. [Var.: juvală s. f.] – Din ucr. žyhalo.

jigală sf [At: DOSOFTEI, V. S. 90/2 / V: jâha~, jiha~, jiva~, jiveală, juha~, juva~ / Pl: ~le / E: rs, ucr жигало] (Îrg) 1 Țeapă de fier care se înroșește în foc pentru a se însemna cu ea. 2 Sârmă groasă cu care se scoate măduva din soc Si: (Buc) jihac. 3 (Îf jnhală) Sulă groasă folosită la confecționarea opincilor. 4 Cui întors la vârf și înroșit în foc, cu care se găuresc ciubucele sau se decorează diverse obiecte de lemn.

JIGALĂ, jigale, s. f. (Înv. și reg.) Cui întors la vârf și înfierbântat, cu care se găuresc ciubucele sau se decorează diverse obiecte de lemn. [Var.: juvală s. f.] – Din ucr. žyhalo.

jigálă f., pl. e (rus. žegálo, priboĭ [de găurit potcoave], rut. žigalo, frigare, žegló, zamba; pol. žegadto, priboĭ, zamba, d. vsl. žigatĭ, a arde. V. jerăgaĭ). Vechĭ. Zamba. – Și jivală.

jâhală sf vz jigală

jihală sf vz jigală

jivală sf vz jigală

jiveală sf vz jigală

juhală sf vz jigală

juvală sf vz jigală

jiválă V. jigală.

jigală (înv., reg.) s. f., g.-d. art. jigalei; pl. jigale

jigală (înv., reg.) s. f., g.-d. art. jigalei; pl. jigale

jigală s. f., g.-d. art. jigalei; pl. jigale

jihală s.f. (reg.) sârmă groasă cu care se scoate măduva de soc sau cu care se fac găuri în obiecte din lemn.

jivală (jiveală), s.f. (înv.) V. jigală.

juhală s.f. (reg.) sulă groasă pentru îngurzit opincile.