izocronism sn [At: DA ms / S și: iso~ / Pl: ~e / E: fr isochronisme] 1 Însușire de a fi izocron (2). 2 Proprietate a unor fenomene periodice de a se repeta în mod identic după o anumită perioadă de timp. 3 Stare a două celule nervoase sau musculare având aceeași cronaxie.

IZOCRONISM s.n. Însușirea de a fi izocron. ♦ Proprietate a unor fenomene periodice de a se repeta în mod identic după o perioadă anumită de timp. ♦ Stare a două celule nervoase sau musculare avînd aceeași cronaxie. [Var. isocronism s.n. / cf. fr. isochronisme].

IZOCRONISM s. n. 1. proprietate a unor fenomene de a fi izocrone. 2. stare a două celule nervoase sau musculare care au aceeași cronaxie. (< fr. isochronisme)

ISOCRONISM s.n. v. izocronism.

*isocronízm n. (d. isocron). Fiz. Calitatea de a fi isocron: isocronizmu oscilațiunilor péndululuĭ. – Și izo- (după fr.).

izocronism (desp. -zo-cro-) s. n.

izocronism (-zo-cro-) s. n.

izocronism s. n. (sil. -cro-)

IZOCRONÍSM (< fr. {i}) s. m. 1. Proprietate a două sau a mai multor fenomene de a fi izocrone (ex. i. micilor oscilații ale pendulului). 2. (FIZIOL.) Existența unor valori apropiate ale cronaxiilor verigilor unui arc reflex, condiționând, în anumite cazuri, transmiterea sinaptică a excitației.