2 intrări

14 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

izmenire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: izmeni] (Înv) 1 Schimbare a înfățișării cuiva sau a ceva Si: izmeneală (1), izmenitură (1). 2 Transformare. 3 Înrăutățire a unei situații Si: izmeneală (3), izmenitură (3). 4 Involuție a cuiva de la om cinstit la mișel Si: izmeneală (4), izmenitură (4). 5 Urâțire. 6 Îmbolnăvire a cuiva, care devine slab și neputincios Si: izmeneală (6), izmenitură (6). 7 Pierdere a sănătății mintale Si: izmeneală (7), izmenitură (7). 8 Prefăcătorie prin care cineva încearcă să pară ce nu este Si: izmeneală (8), izmenitură (8). 9 Fudulire. 10 Sclifosire. 11 Răsfățare.

IZMENI, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”.

IZMENI, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”.

izmeni [At: CORESI, EV. 81/38 / S și: (înv) ism~ / V: ismini / Pzi: ~nesc / E: vsl измѣнити „a schimba”] 1 vt (Înv) A da altă înfățișare. 2-3 vtr (Înv) A (se) schimba. 4-5 (Înv) vtr A (se) schimba din bine în rău. 6-7 vtr (Înv) A (se) transforma din om cinstit în mișel. 8-9 vtr (Înv) A (se) face din frumos urât. 10 vr (Înv) A se îmbolnăvi, devenind slab și neputincios. 11 vr (Înv) A-și pierde mințile. 12 vr (Fam) A se preface, dându-se drept ceea ce nu este. 13 vr (Fam) A se fuduli. 14 vr (Fam) A se sclifosi. 15 vr (Fam) A se răsfăța.

IZMENI, izmenesc, vb. IV. Refl. (Familiar) 1. A se purta nenatural, afectat, a se fandosi, a se sclifosi. Izmenindu-se puțin cu un gest ca și cum ar fi ochit, dădu un bobîrnac fișicului de napoleoni care se împrăștiară pe jos. CAMIL PETRESCU, O. I 583. 2. (Cu determinări introduse prin prep. «la») A se uita urît, a se strîmba (la cineva). Aveai dreptate, Marine... Eu de-aia mă supăram și mă izmeneam la tine, că-mi dădeam seama că tu ai dreptate, nu eu. DUMITRIU, V. L. 139.

A SE IZMENI mă ~esc intranz. rar 1) A avea o comportare de om mofturos; a face nazuri; a se fasoli; a se fandosi; a se marghioli; a se sclifosi. 2) A-și schimba expresia normală a feței (în mod voit sau involuntar); a face grimase; a se strâmba; a se sluți; a se schimonosi. /<sl. izmĕniti

izmenì v. 1. a schimba în rău, a poci: după ce o izmeniră astfel ISP.; 2. a scoate, a ieși din minți: pe semne că s’a izmenit lumea ISP. [Slav. IZMĬENITI, a schimba: românește cu sensul peiorativ].

izmenésc v. tr. (vsl. iz-mĭeniti, a schimba, a modifica, a altera. V. izmene, primenesc). Fam. Emoționez, zăpăcesc, prostesc: frica o izmenise de tot. V. refl. Fac mofturĭ, mă alint, mă afectez: cîntă odată și nu te maĭ izmenĭ! Mă prostesc (maĭ ales de bătrîneță): s’a izmenit săracu! V. zaharisesc, ramolesc și spancelesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

izmeni (a se ~) (fam., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă izmenesc, 3 sg. se izmenește, imperf. 1 sg. mă izmeneam; conj. prez. 1 sg. să mă izmenesc, 3 să se izmenească; imper. 2 sg. afirm. izmenește-te; ger. izmenindu-mă

!izmeni (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenește, imperf. 3 sg. se izmenea; conj. prez. 3 să se izmenească

izmeni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izmenesc, imperf. 3 sg. izmenea; conj. prez. 3 sg. și pl. izmenească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

IZMENI vb. v. afecta, fandosi, maimuțări, prosti, sclifosi.

izmeni vb. v. AFECTA. FANDOSI. MAIMUȚĂRI. PROSTI. SCLIFOSI.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

izmeni, izmenesc v. r. 1. a se purta fără naturalețe; a se fandosi 2. a se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi

Intrare: izmenire
izmenire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • izmenire
  • izmenirea
plural
  • izmeniri
  • izmenirile
genitiv-dativ singular
  • izmeniri
  • izmenirii
plural
  • izmeniri
  • izmenirilor
vocativ singular
plural
Intrare: izmeni
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • izmeni
  • izmenire
  • izmenit
  • izmenitu‑
  • izmenind
  • izmenindu‑
singular plural
  • izmenește
  • izmeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • izmenesc
(să)
  • izmenesc
  • izmeneam
  • izmenii
  • izmenisem
a II-a (tu)
  • izmenești
(să)
  • izmenești
  • izmeneai
  • izmeniși
  • izmeniseși
a III-a (el, ea)
  • izmenește
(să)
  • izmenească
  • izmenea
  • izmeni
  • izmenise
plural I (noi)
  • izmenim
(să)
  • izmenim
  • izmeneam
  • izmenirăm
  • izmeniserăm
  • izmenisem
a II-a (voi)
  • izmeniți
(să)
  • izmeniți
  • izmeneați
  • izmenirăți
  • izmeniserăți
  • izmeniseți
a III-a (ei, ele)
  • izmenesc
(să)
  • izmenească
  • izmeneau
  • izmeni
  • izmeniseră
ismini
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

izmeni, izmenescverb

familiar
  • 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Izmenindu-se puțin cu un gest ca și cum ar fi ochit, dădu un bobîrnac fișicului de napoleoni care se împrăștiară pe jos. CAMIL PETRESCU, O. I 583. DLRLC
  • 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Aveai dreptate, Marine... Eu de-aia mă supăram și mă izmeneam la tine, că-mi dădeam seama că tu ai dreptate, nu eu. DUMITRIU, V. L. 139. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.