ivire sf [At: COD. VOR 160/8 / V: (reg) ighire, (înv) iuvire / Pl: ~ri / E: ivi] 1 Scoatere la lumină Si: ivit¹ (1). 2 Punere în evidență Si: ivit¹ (2). 3 Aducere la cunoștință Si: ivit¹ (3). 4 Demonstrare. 5 Apariție bruscă Si: ivit¹ (5). 6 Apariție a cuiva dintr-o ascunzătoare Si: ivit¹ (6). 7 Deconspirare a ceva tăinuit Si: ivit¹ (7). 8 Manifestare. 9 (Înv; îlav) În ~ În văzul tuturor Si: ostentativ.

IVÍRE s. f. Faptul de a se ivi; ieșire la iveală, apariție. La plăcuta sa ivire Ies albinele cu miere. ALECSANDRI, O. 229. De la ivirea broșurii d-lui Dăscălescu, au trecut vro șase luni. RUSSO, O. 84.

ivire f. acțiunea de a se ivi, aparițiune: la a mea ivire poporul să m’aclame AL.

IVÍ, ivesc, vb. IV. Refl. A se arăta, a apărea (dintr-odată, pe neașteptate), a ieși la iveală, a se descoperi. – Din sl. javiti.

ighire sf vz ivire

imvi v vz ivi

iuvi v vz ivi corectată

iuvire sf vz ivire

ivi [At: COD. VOR. 77/12 / V: (reg) imvi, (înv) iuvi / Pzi: ivesc / E: vsl ꙗвити] 1 vt (Înv) A scoate ceva la lumină. 2 vt (Înv) A pune ceva în evidență. 3 vt (Înv) A aduce ceva la cunoștința cuiva. 4 vt (Înv) A demonstra ceva. 5 vr A se arăta brusc. 6 vr A se arăta dintr-o ascunzătoare. 7 vr (Înv) A se da de gol. 8 vr A se manifesta. 9 vr (Îvr; îlv) A se ~ la cineva A se duce. 10 vr (Îvr; îal) A se prezenta. 11 vr (Înv; îe) A se ~ pre sine A se declara. 12 vr (Îe) A se ~ între obraze A se vedea la față.

IVÍ, ivesc, vb. IV. Refl. A se arăta, a apărea (dintr-o dată, pe neașteptate), a ieși la iveală, a se descoperi. – Din sl. javiti.

IVÍ, ivesc, vb. IV. Refl. A se arăta (pe neașteptate sau ieșind dintr-un loc ascuns), a apărea (dintr-o dată sau întîia oară), a ieși în văzul tuturor. Stoluri de rațe se iveau în văzduh, ca niște ciocane de lemn aruncate-n sus. ARGHEZI, P. T. 160. E duminică. Din vale Se ivesc răzleți flăcăi. COȘBUC, P. I 263. Începea a se ivi soarele dintre nori. CREANGĂ, A. 34. Cînd prin crengi s-a fi ivit Luna-n noaptea cea de vară, Mi-i ținea de subsuoară, Te-oi ținea pe după gît. EMINESCU, O. I 55. ♦ Tranz. (Învechit) A arăta. Fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul prin obloanele deschise ale ferestrelor cu gratii. EMINESCU, N. 51.

A SE IVÍ mă ivésc intranz. A-și face brusc apariția; a se lăsa văzut pe neașteptate; a apărea; a se arăta; a se isca. /<sl. javiti

ivì v. 1. a ieși la lumină, a apare; 2. a scoate la iveală, a arăta: fetele tinere ivesc fețele rumene EM. [Slav. ĬAVITI, a arăta].

ĭuvésc, V. ivesc.

ivésc (mă) v. refl. (vsl. ĭaviti, a arăta. V. privesc, aĭevea). Mă arăt, apar, încep a mă vedea: luna se ivi dintre brazĭ. – Maĭ vechĭ și a se ĭuvi.

ivíre s. f., g.-d. art. ivírii

ivíre s. f., g.-d. art. ivírii

!iví (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ivéște, imperf. 3 sg. se iveá; conj. prez. 3 să se iveáscă

iví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ivésc, imperf. 3 sg. iveá; conj. prez. 3 sg. și pl. iveáscă