9 definiții pentru iurtă
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
IURTĂ, iurte, s. f. Locuință demontabilă, specifică populațiilor nomade mongole sau turcice, de formă conică (la mongoli) sau semisferică (la turci), alcătuită dintr-un schelet din zăbrele de lemn în formă de cerc, acoperit cu pâslă. – Din rus. iurta.
iurtă sf [At: DEX / Pl: ~te / E: rs юрта] Locuință demontabilă specifică pentru populațiile nomade mongole sau turcice, de formă conică (la mongoli) sau semisferică (la turci), alcătuită dintr-un schelet din zăbrele de lemn în formă de cerc, acoperit cu pâslă.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
IURTĂ, iurte, s. f. Locuință demontabilă, specifică pentru populațiile nomade mongole sau turcice, de formă conică (la mongoli) sau semisferică (la turci), alcătuită dintr-un schelet din zăbrele de lemn în formă de cerc, acoperit cu pâslă. – Din rus. iurta.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
IURTĂ s.f. Colibă din pîslă, din piei etc., folosită de nomazii din Asia Centrală. [< rus. jurta].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
IURTĂ s. f. colibă din pâslă, din piei etc. folosită de nomazii din Asia Centrală. (< rus. iurta)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
IURTĂ ~e f. (la popoarele nomade din Asia Centrală) Locuință demontabilă, de formă conică sau semisferică, acoperită cu pâslă, rogojini sau piei. /<rus. jurta
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
iurtă s. f., g.-d. art. iurtei; pl. iurte
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
iurtă s. f., g.-d. art. iurtei; pl. iurte
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
iurtă s. f., g.-d. art. iurtei; pl. iurte
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
| substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
iurtă, iurtesubstantiv feminin
- 1. Locuință demontabilă, specifică populațiilor nomade mongole sau turcice, de formă conică (la mongoli) sau semisferică (la turci), alcătuită dintr-un schelet din zăbrele de lemn în formă de cerc, acoperit cu pâslă. DEX '09 DN
etimologie:
- iurta DEX '09 DEX '98 DN
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.