2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru. – Iubi + suf. -eț.

iubeț, ~eață [At: N. COSTIN, ap. LET I, 53/12 / V: ~bieț / Pl: ~i, ~e / E: iubi + -eț] 1 a (Înv; udp „de”; d. oameni) Căruia îi place ceva sau cineva foarte mult Si: ahtiat. 2-3 smf, a (Pop) Iubăreț (1-2). 4 smf (Cu sens pasiv) Persoană foarte dragă.

IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj., s. m. și f. (Pop.) (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoană) căreia îi place mult ceva, care este amatoare de... – Iubi + suf. -eț.

IUBÉȚ, -EÁȚĂ, iubeți, -e, adj. 1. (Popular, uneori depreciativ) Care iubește mult; drăgăstos; pătimaș în dragoste. Să vă pară toate bune; să vie la voi cel cu cetera și cel cu băutura; și s-aveți muieri frumoase și iubețe. SADOVEANU, B. 7. Era o femeie frumoasă... iubeață. BĂLCESCU, O. II 214. 2. (Învechit; urmat de determinări introduse prin prep. «de») Căruia îi place mult ceva, amator de..., pasionat după... Nevastă... iubeață de panglicuțe. GOLESCU, Î. 54.

IUBÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) și substantival Care iubește mult; pătimaș în dragoste. /a iubi + suf. ~eț

iubeț m. iubitor: el era de felul lui mai iubeț CAR. [Slav, LĬUBIȚU].

ĭubéț, -eáță adj. (vsl. lĭubĭcĭ). Vechĭ. Azĭ iron. Ĭubitor. Subst. Ĭubit, amant.

iubieț, ~eață smf, a vz iubeț


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

iubéț (pop.) adj. m., s. m., pl. iubéți; adj. f., s. f. iubeáță, pl. iubéțe

iubéț adj. m., s. m., pl. iubéți; f. sg. iubeáță, pl. iubéțe

Intrare: iubeț (adj.)
iubeț1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A18)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iubeț
  • iubețul
  • iubețu‑
  • iubeață
  • iubeața
plural
  • iubeți
  • iubeții
  • iubețe
  • iubețele
genitiv-dativ singular
  • iubeț
  • iubețului
  • iubețe
  • iubeței
plural
  • iubeți
  • iubeților
  • iubețe
  • iubețelor
vocativ singular
plural
iubieț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: iubeț (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iubeț
  • iubețul
  • iubețu‑
plural
  • iubeți
  • iubeții
genitiv-dativ singular
  • iubeț
  • iubețului
plural
  • iubeți
  • iubeților
vocativ singular
  • iubețule
  • iubețe
plural
  • iubeților
iubieț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

iubeț, -eață iubeață iubeț (2) iubieț (2)

  • 1. popular (Persoană) care iubește mult, care este pătimașă în dragoste.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Să vă pară toate bune; să vie la voi cel cu cetera și cel cu băutura; și s-aveți muieri frumoase și iubețe. SADOVEANU, B. 7.
      surse: DLRLC
    • Era o femeie frumoasă... iubeață. BĂLCESCU, O. II 214.
      surse: DLRLC
    • 1.1. învechit (Persoană) care face pasiune pentru ceva, care își dorește mult un lucru.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Nevastă... iubeață de panglicuțe. GOLESCU, Î. 54.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Iubi + sufix -eț.
    surse: DEX '98 DEX '09