IÚȘCĂ², iuști, s. f. (Reg.) Bici; p. ext. lovitură dată cu biciul. – Cf. biciușcă.

IUȘCĂ¹ s. f. (Rar; în expr.) Iușcă de femeie = femeie șireată și plină de temperament. – Cf. femeiușcă.

iușcă² sf [At: VLAHUȚĂ, ap. CADE / Pl: ~ște / E: nct] (Mol) 1 Biciușcă (2). 2 Lovitură cu biciușca (2).

iușcă³ sf [At: DR. IV, 825 / V: ~șpă / Pl: ~ște / E: ucr юшка] (Mol; înv) 1 Zeamă subțire. 2 Ciorbă de pește.

iușcă¹ sf [At: C. PETRESCU, R. DR. 324 / Pl: ~ște, ~ști / E: cf femeiușcă] 1-2 (Rar; îe) ~ de femeie Femeie (temperamentală sau) plină de șiretenie.

IÚȘCĂ¹ s. f. (Rar; în expr.) Iușcă de femeie = femeie șireată și plină de temperament. – Cf. femeiușcă.

IÚȘCĂ², iuști, s. f. (Reg.) Bici; p. ext. Lovitură dată cu biciul. – Cf. biciușcă.

IÚȘCĂ¹ s. f. (Numai în expr.) Iușcă de femeie = femeie șireată și plină de temperament; drăcoaică. Tu ești mititică și trebuie să fii o iușcă de femeie! C. PETRESCU, R. DR. 324.

IÚȘCĂ², iuște, s. f. (Mold.) Bici, biciușcă. V. frișcă. Negustorul... tăcu, îndemnîndu-și caii cu iușca. SADOVEANU, B. 113. Pe urmă se-nchină amîndoi cu sănătate cătră gospodar, și moș Vîrlan pălește cu iușca în iapă. id. O. A. II 108. Cum juncul cel din hăisa de-abia-și mai dă imbold, Romînul îl plesnește cu iușca peste șold. LESNEA, I. 52. ♦ Lovitură dată cu biciul, cu biciușca.

IÚȘCĂ² iúște f. reg. 1) Bici scurt și subțire; biciușcă. 2) Lovitură dată cu un astfel de bici. /Din biciușca

IÚȘCĂ¹ f. 1) reg. Zeamă dintr-o mâncare lichidă (ciorbă, supă). 2): ~ de femeie a) femeie șireată; b) femeie plină de temperament. /<ucr. juška

iușcă f. lovitură cu biciul: o iușcă pe coada motanului VLĂH. (dela biciușcă).

ĭúșcă f., pl. ștĭ și ște (cp. cu cĭușcă și tușcă). Est. Șfichĭ, vîrfu bicĭuluĭ: caiĭ arșĭ de ĭușcă fugeaŭ (Sadov. Sămăn. 5, 1039). Lovitură orĭ plesnitură de șfichĭ.

iúșcă (rar) s. f., g.-d. art. iúștii; pl. iúști

iúșcă s. f., g.-d. art. iúștii; pl. iuști

IÚȘCĂ s. v. biciușcă, cravașă.

iușcă s. v. BICIUȘCĂ. CRAVAȘĂ.

IÚȘCĂ, iuști, s. f. 1. Sfârcul biciului. 2. Bici. 3. Femeiușcă. 4. Apă chioară. (cf. iuști; ultimul sens (4) derivă, după Bogrea și DAR, din ucr. juška = supă)