16 definiții pentru iridiu Ir iridium


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

iridiu sn [At: MDT / V: ~m / Pl: ? / E: fr iridium] Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, puțin ductil, cu temperatura de topire foarte înaltă, folosit la confecționarea unor instrumente fizice și chirurgicale, a vârfurilor de peniță pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice.

IRÍDIU s. n. Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, puțin ductil, cu temperatura de topire foarte înaltă, întrebuințat la confecționarea unor instrumente fizice și chirurgicale, a vârfurilor de peniță pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice. [Var.: irídium s. n.] – Din fr. iridium.

IRÍDIU s. n. Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, puțin ductil, cu temperatura de topire foarte înaltă, întrebuințat la confecționarea unor instrumente fizice și chirurgicale, a vârfurilor de peniță pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice. [Var.: irídium s. n.] – Din fr. iridium.

IRÍDIU s. n. Metal greu, alb-argintiu, mai dur decît platina, cu temperatura de topire foarte înaltă; se întrebuințează, în stare pură, la fabricarea unor aliaje speciale. – Variantă: irídium (BARANGA, I. 169) s. n.

IRÍDIU s.n. Element chimic; metal rar, asemănător platinei, foarte dur și rezistent la acțiuni chimice. [Pron. -diu, var. iridium s.n. / < fr. iridium].

IRÍDIU s. n. metal rar, asemănător platinei, dur și rezistent la acțiuni chimice. (< fr. iridium)

IRÍDIU n. Metal alb-argintiu, foarte dur, având diferite întrebuințări (la fabricarea instrumentelor chirurgicale, etaloanelor de măsurat etc.). [Sil. -diu] /<fr. iridium[1]

  1. Var. iridium (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

iridiu n. metal alb, descoperit în mineraiurile de platină.

*irídiŭ n. (lat. științific iridium, d. lat. íris, íridis. E un cuv. făcut de chimistu englez Tennant. V. iris). Chim. Un metal argintiŭ bi- și tetravalent (descoperit la 1803) care se află într’unele minerale de platină și ale căruĭ disoluțiunĭ aŭ colorile curcubeuluĭ. Are o greutate atomică de 193.

IRÍDIUM s. n. v. iridiu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

irídiu [diu pron. diu] s. n., art. irídiul; simb. Ir

irídiu s. n. [-diu pron. -diu], art. irídiul; simb. Ir[1]

  1. Var. iridium (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

IRÍDIU (< fr. {i}; {s} lat. iris, iridis „curcubeu”) s. n. Element chimic (Ir; nr. at. 77, m. at. 192,22, p. t. 2.410°C, p. f. 4.130°C); metal alb-argintiu din familia platinei, caracterizat printr-o mare duritate și rezistență chimică, întrebuințat la confecționarea termoelementelor, a creuzetelor, a etaloanelor pentru greutăți și lungimi (în aliaj cu platina), a vârfurilor de peniță pentru stilouri (în aliaj cu osmiu) etc. A fost descoperit de chimistul britanic S. Tennant în 1804.

Ir, simbol chimic pentru iridiu.

Intrare: iridiu
  • pronunție: iridĭu
substantiv neutru (N56)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iridiu
  • iridiul
  • iridiu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • iridiu
  • iridiului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iridium
  • iridiumul
  • iridiumu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • iridium
  • iridiumului
plural
vocativ singular
plural
Ir simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • Ir
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

iridiu Ir iridium

  • 1. Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, puțin ductil, cu temperatura de topire foarte înaltă, întrebuințat la confecționarea unor instrumente fizice și chirurgicale, a vârfurilor de peniță pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • comentariu simbol Ir
    surse: DOOM 2

etimologie: