iraționalism sns [At: CONTEMP. 1949, nr. 120, 7/5 / P: ~ți-o~ / E: fr irrationalisme] Concepție filozofică în care se postulează primatul intuiției, al instinctului, al trăirii, al inconștientului sau al altor facultăți iraționale, asupra rațiunii.

IRAȚIONALISM s. n. Curent filozofic idealist, care respinge capacitatea rațiunii, a gîndirii raționale, capacitatea științei de a cunoaște adevărul și care propovăduiește primatul instinctului, intuiției (2), al forțelor oarbe, inconștiente.

IRAȚIONALISM s.n. Orientare în filozofie care postulează primatul intuiției, credinței, instinctului etc. față de cunoașterea rațională. [Pron. -ți-o. / < fr. irrationalisme].

IRAȚIONALISM s. n. concepție care neagă sau subapreciază posibilitatea cunoașterii lumii pe cale rațională, postulând primatul revelației, intuiției, trăirii etc. asupra cunoașterii raționale. (< fr. irrationalisme)

IRAȚIONALISM n. filoz. Curent în filozofie care neagă posibilitatea de a cunoaște realitatea pe cale rațională, postulând primatul intuiției, instinctului, credinței. /<fr. irrationalisme

iraționalism (desp. -ți-o-) s. n.

iraționalism (-ți-o-) s. n.

iraționalism s. n. (sil. -ți-o-)

IRAȚIONALISM s. (FILOZ.) antiintelectualism.

IRAȚIONALISM s. (FILOZ.) antiintelectualism.

IRAȚIONALÍSM (< fr.) s. n. (FILOZ.) Punct de vedere potrivit căruia în realizarea cunoașterii și în comportamentul său omul nu este dirijat de rațiune, ci de inconștient și irațional (S. Freud); el tindă să-și urmeze instinctul primar și, de aceea, se revoltă împotriva civilizației, îndeosebi împotriva raționalizării societății (J.-J. Rousseau). Ceea ce domină situația omului în lume este absurdul (S. Kierkegaard), iar raționalismul ca opțiune intelectuală se dovedește inadecvat în înțelegerea lumii (Fr. Nietzsche). Diferite forme de i. se regăsesc în metafizicile intuiționiste (H. Bergson, L. Klages), filozofiile voluntariste, existențialism etc.