IPOSTAZIERE, ipostazieri, s. f. Transformare (eronată) pe plan mintal a unei relații, a unei însușiri sau a unei noțiuni într-o realitate de sine stătătoare. [Pr.: -zi-e-] – Din ipostază.

ipostaziere sf [At: DEX / P: ~zi-e~ / Pl: ~ri / E: ipostazia] 1 Prezentare a ceva imaginar ca fiind real. 2 Transformare mentală a unei relații, a unei însușiri sau a unei noțiuni într-o realitate de sine stătătoare. 3 (Log) Transformare arbitrară a unei entități fictive sau accidentale (a unui cuvânt, a unui concept) într-o substanță propriu-zisă. 4 (Lin) Substituire a unei categorii gramaticale.

IPOSTAZIERE, ipostazieri, s. f. Transformare mintală a unei relații, a unei însușiri sau a unei noțiuni într-o realitate de sine stătătoare. [Pr.: -zi-e-] – Din ipostază.

IPOSTAZIERE s.f. Acțiunea de a ipostazia și rezultatul ei. [Pron. -zi-e-. / < ipostazia].

ipostazia vt [At: DN³ / Pzi: ~iez / E: cf ger hypostasieren, eg hypostatize] 1 A prezenta ceva imaginar ca fiind real. 2 (Log) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală, o relație, o însușire, un concept într-o substanță propriu-zisă. 3 (Lin) A substitui o categorie gramaticală.

IPOSTAZIA vb. I. tr. 1. A da caracterul unei ipostaze, a obiectiva, a personifica, a prezenta ceva ca fiind real. ♦ (Log.) A transforma arbitrar o entitate fictivă sau accidentală (un cuvînt, un concept) într-o substanță propriu-zisă. 2. (Lingv.) A substitui o categorie gramaticală. [Cf. germ. hypostasieren, engl. hypostatize].

IPOSTAZIA vb. 1. tr. (fil.) a transforma pe plan mintal o realitate, o însușire sau o noțiune într-o realitate de sine stătătoare. II. refl. (despre un scriitor) a se substitui personajelor sale. (< germ. hypostasieren)

ipostaziere (desp. -pos-ta-/-po-sta-) s. f., g.-d. art. ipostazierii; pl. ipostazieri

!ipostaziere (-pos-ta-/-po-sta-) s. f., g.-d. art. ipostazierii; pl. ipostazieri

ipostaziere s. f. (sil. -zi-e-), g.-d. art. ipostazierii; pl. ipostazieri

ipostazia vb., ind. prez. 1 sg. ipostaziez, 3 sg. și pl. ipostaziază