opțiuni
  • info

2 intrări

8 definiții

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

invitator, ~oare smf, a [At: DA ms / V: (înv) ~tăt~ / Pl: ~i, ~oare / E: invita + -tor] (Rar) 1-6 (Persoană) care invită (1-3)

INVITATOR, -OARE, invitatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Persoană care invită (pe cineva). (Atestat în forma învitator) Mai toate subsemnăturile celor doisprezece învitatori sînt de una sau de alta dintr-aceste patru categorii. GHICA, A. 666. – Variantă: învitator, -oare s. m. și f.

INVITATOR, -OARE, invitatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care invită pe cineva. – Din invita + suf. -tor.

INVITATOR ~i m. rar Persoană care invită; om care face o invitație. /a invita + suf. ~tor

invitător, ~oare a vz invitator

învitător, ~oare smf, a [At: DOSOFTEI V. S. 131/3 / Pl: ~i, ~oare / E: învita2 + -(ă)tor] (Îrg) 1 Provocator. 2 Instigator.

ÎNVITATOR, -OARE s. m. și f. v. invitator.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

învitător, învitătoare, adj. (înv.) care îndeamnă, care ațâță, întărâtă, îmboldește; provocator, instigator.

Intrare: invitator
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • invitator
  • invitatorul
  • invitatoru‑
plural
  • invitatori
  • invitatorii
genitiv-dativ singular
  • invitator
  • invitatorului
plural
  • invitatori
  • invitatorilor
vocativ singular
  • invitatorule
plural
  • invitatorilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • invitător
  • invitătorul
  • invitătoru‑
plural
  • invitători
  • invitătorii
genitiv-dativ singular
  • invitător
  • invitătorului
plural
  • invitători
  • invitătorilor
vocativ singular
  • invitătorule
plural
  • invitătorilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învitator
  • ‑nvitator
  • învitatorul
  • învitatoru‑
  • ‑nvitatorul
  • ‑nvitatoru‑
plural
  • învitatori
  • ‑nvitatori
  • învitatorii
  • ‑nvitatorii
genitiv-dativ singular
  • învitator
  • ‑nvitator
  • învitatorului
  • ‑nvitatorului
plural
  • învitatori
  • ‑nvitatori
  • învitatorilor
  • ‑nvitatorilor
vocativ singular
  • învitatorule
  • ‑nvitatorule
plural
  • învitatorilor
  • ‑nvitatorilor
Intrare: învitător
învitător adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învitător
  • ‑nvitător
  • învitătorul
  • învitătoru‑
  • ‑nvitătorul
  • ‑nvitătoru‑
  • învitătoare
  • ‑nvitătoare
  • învitătoarea
  • ‑nvitătoarea
plural
  • învitători
  • ‑nvitători
  • învitătorii
  • ‑nvitătorii
  • învitătoare
  • ‑nvitătoare
  • învitătoarele
  • ‑nvitătoarele
genitiv-dativ singular
  • învitător
  • ‑nvitător
  • învitătorului
  • ‑nvitătorului
  • învitătoare
  • ‑nvitătoare
  • învitătoarei
  • ‑nvitătoarei
plural
  • învitători
  • ‑nvitători
  • învitătorilor
  • ‑nvitătorilor
  • învitătoare
  • ‑nvitătoare
  • învitătoarelor
  • ‑nvitătoarelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

invitator, invitatorisubstantiv masculin
invitatoare, invitatoaresubstantiv feminin

  • 1. neobișnuit Persoană care invită (pe cineva). DLRLC DLRM
    • format_quote Mai toate subsemnăturile celor doisprezece învitatori sînt de una sau de alta dintr-aceste patru categorii. GHICA, A. 666. DLRLC
etimologie:
  • invita + sufix -tor DLRM

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.