6 definiții pentru invitator
Explicative DEX
invitator, ~oare smf, a [At: DA ms / V: (înv) ~tăt~ / Pl: ~i, ~oare / E: invita + -tor] (Rar) 1-6 (Persoană) care invită (1-3)
INVITATOR, -OARE, invitatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Persoană care invită (pe cineva). (Atestat în forma învitator) Mai toate subsemnăturile celor doisprezece învitatori sînt de una sau de alta dintr-aceste patru categorii. GHICA, A. 666. – Variantă: învitator, -oare s. m. și f.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INVITATOR, -OARE, invitatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care invită pe cineva. – Din invita + suf. -tor.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de gall
- acțiuni
INVITATOR ~i m. rar Persoană care invită; om care face o invitație. /a invita + suf. ~tor
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
invitător, ~oare a vz invitator
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ÎNVITATOR, -OARE s. m. și f. v. invitator.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
| substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular |
| |
| plural |
| ||
| substantiv masculin (M1) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular |
| |
| plural |
| ||
| substantiv masculin (M1) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular |
| |
| plural |
| ||
invitator, invitatorisubstantiv masculin invitatoare, invitatoaresubstantiv feminin
- 1. Persoană care invită (pe cineva). DLRLC DLRM
- Mai toate subsemnăturile celor doisprezece învitatori sînt de una sau de alta dintr-aceste patru categorii. GHICA, A. 666. DLRLC
-
etimologie:
- invita + -tor DLRM
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.